dobroge.tv

Live

Trei militari, răniţi în timp ce aprindeau o încărcătură de explozibil. Anunţul Ministerului Apărării

Trei militari, răniţi în timp ce aprindeau o încărcătură de explozibil. Anunţul Ministerului Apărării
15 februarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că trei militari au fost răniţi în Poligonul Căţelu, pe timpul executării unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

”Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Căţelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică „Colonel Gheorghe Vişata", din Bucureşti, au fost răniţi pe timpul executării unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT). Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat şi un căpitan, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila" pentru efectuarea investigaţiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, şi un al treilea militar, cu gradul de soldat”, anunţă Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Ministerul a explicat că unul dintre soldaţi a suferit politraumatisme la membrele superioare şi în zona capului, şi este supus, la ora transmiteri acestei ştiri, unor intervenţii chirurgicale şi proceduri medicale complexe.

”Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. Ceilalţi doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofiţerul prezintă escoriaţii, plăgi la membre şi tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriaţii la nivelul membrelor”, a mai transmis MApN.

Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar Bucureşti şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursă foto: romaniatv.net

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233