CONSTANȚA. Acțiune de amploare a polițiștilor locali, în mai multe cartiere: au fost aplicate 122 de amenzi
Săptămâna trecută, polițiștii locali împreună cu cei ai Secției 4 și 5 Poliție din cadrul IPJ Constanța și jandarmii Grupării Mobile „Tomis” au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.
S-a acționat cu preponderență în următoarele zone: Palas, Brătianu, Baba Novac, Compozitori, CET, Anda, KM 4-5, Medeea, KM 5, KM 4, Viile Noi, Poarta 6, Inel II, zona calea ferată cuprinsă între str. Caraiman și intrare port Poarta 6, etc.
În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 291 persoane, din care opt apelau la mila publicului.
Oamenii legii au verificat 61 de autoturisme, trei sisteme de securitate, 40 de operatori economici și au încheiat 40 de note de constatare.
S-au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.400 lei și s-au dispus șase măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială.
Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale apelare la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, aruncarea ambalajelor, pe domeniul public, depozitarea de bunuri pe domeniul public, arderea substanțelor sau a materialelor de orice natură în aer liber.
Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat.
„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța