Lucrări fără sfârşit, la Constanţa. Dezastru şi pe bulevardul 1 Mai și pe Şoseaua Mangaliei, Felicia Ovanesian: ''Subanteprenorul este același cu cel de pe Ștefan cel Mare... Elocvent?''
Nervi și neputință. Asta simt constănțenii care locuiesc pe șoseaua Mangaliei ori bulevardul 1 Mai, dar și cei care tranzitează zona. Dacă asfaltul a fost decopertat acum multe luni și lăsat așa, trotuarele sunt impracticabile în anumite zone. Lucrările de modernizare începute cu aproape un an în urmă sunt departe de a fi terminate. Un conflict între antreprenor și subanteprenor a stopat lucrările în zonă.
Timpul s-a oprit la propriu pe bulevardul 1 Mai și pe șoseaua Mangaliei. Șantierul început acum mai bine de un an a rămas la fel ca atunci când constructorul s-a apucat de treabă.
Reporter: -Ce se întâmplă cu lucrările? Nu îi verificați?
“Ce se întâmpla și acum o lună, ce se întâmpla și acum două luni și acum trei luni. Există problemele antreprenorului cu subanteprenorul. Subanteprenorul de pe Mangaliei și 1 Mai este același cu cel de pe Ștefan cel Mare…Elocvent?”, a declarat Felicia OVANESIAN, city – managerul municipiului Constanța.
Practic, lucrările de pe cele două artere principale ale orașului ar putea avea aceeași soartă ca cele de pe strada Ștefan cel Mare, acolo unde termenul final de recepție se tot amână.
Reporter: Vor fi gata lucrările până la începutul sezonului estival? Pentru că acolo este aglomerat mereu.
“Acuma, eu nu știu cum să vă spun. Înțeleg din ședințele la care am participat, nu am reușit să particip la toate, că se estimează că ar fi suficiente cinci luni pentru finalizarea bulevardului 1 Mai și Mangaliei. Ideea este ok, cinci luni, contează când se reapucă de treabă cu toate forțele ca să vedem de când curg cele cinci luni”, a precizat Felicia OVANESIAN, city – managerul municipiului Constanța.
Până atunci, răbdarea oamenilor este pusă la încercare. Nici pietonii, dar nici șoferii nu au parte de condiții bune de circulație.
Reporter: -Cum mergeți doamnă pe trotuarele acestea în reparații?
-Cum să mergem, nu vedeți? Toată lumea o ia pe unde e arat, pe unde e pământ.
Nu este însă singura zonă cu probleme. Până la finalizarea lucrărilor, pietonilor nu le rămâne altceva de făcut decât să meargă pe un trotuar plin de denivelări, gunoaie ori cabluri, iar șoferii trebuie să circule cu atenție pentru a nu își avaria mașina.
Oamenii sunt revoltați și nu înțeleg cum o lucrare de modernizare începută cu aproape un an de zile în urmă nu este nici până în acest moment finalizată. Practic, trotuarele au fost decopertate în luna aprilie a anului trecut și de atunci au mai existat mici lucrări de reparație și asta doar în anumite zone. De altfel, și asfaltul a fost decopertat, iar gurile de canalizare lăsate așa. În această situație, pentru a nu își distruge mașinile, șoferii ocolesc cât pot prima bandă, iar traficul se aglomerează.
De asemenea, oamenii se plâng și de faptul că nu au văzut de mult tim muncitori în zonă. De altfel, în imaginile surprinse de noi în noiembrie și decembrie 2022 se văd aceleași probleme, aceleași cabluri lăsate la vedere și trotuare distruse. Mai mult decât atât, în niciuna din aceste luni, nu era niciun muncitor care să repare trotuarele sau strada.
-Cum se vede. Nu vedeți că nici nu prea ai. Foarte greu! Nu e reparat, da. Numai gropi.
Reporter: Ați văzut vreun muncitor pe aici prin zonă?
- Nimic.
Reporter: De cât timp?
-Ăhăăă, de…de mult.
Lucrările ar trebui să fie gata în luna august 2023. Rămâne însă de văzut dacă neînțelegerile dintre constructor și subantreprenor vor fi rezolvate și vor începe lucrările de reabilitare. În caz contrar, în următorul sezon estival, traficul va fi, din nou, o mare problemă la intrarea și ieșirea spre sudul litoralului.