Două persoane s-au răsturnat cu o ambarcațiune pe Dunăre, în zona localității Cernavodă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea a două persoane care s-au răsturnat cu o ambarcațiune, în zona localității Cernavodă.
Sâmbătă, 4 februarie, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că două persoane s-au rasturnat cu ambarcațiunea pe care o conduceau, în zona kilometrului fluvial 252, pe un braț al Dunării.
Sub coordonarea serviciul SCOMAR al Gărzii de Coastă, o ambarcațiune a Gărzii de Coastă a pornit în căutarea acestora, ocazie cu care, cele două persoane au fost găsite pe malul brațului Dunărea Veche, în pădure.
Din cauza condițiilor hidro-meteorologice nefavorabile, intervenția a fost dificilă, însă cele două persoane au fost preluate de polițiștii de frontieră și transportate la sediul Punctului de Lucru Hârșova, la pontonul poliției de frontieră.
Activitatea a fost desfășurată în cooperare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, astfel încât, la sediul pontonului se aflau mai multe echipaje de prim ajutor care le-au acordat ingrijirile necesare.
Persoanele sunt în acest moment în siguranță și în afara oricărui pericol.
Sursă foto: Garda de Coastă