Alexandru Piţurcă şi directorul ROMARM, plasaţi sub control judiciar în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme din pandemie

Tribunalul Bucureşti a decis plasarea sub control judiciar a lui Alexandru Piţurcă şi a directorului ROMARM, Gabriel Ţuţu, în dosarul intrumentat de DNA. Tribunalul Bucureşti a respins cererea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA.
Fiul lui Victor Piţurcă, Alexandru, este acuzat de cumpărare de influenţă. Conform DNA, acesta ar fi acceptat condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, directorul ROMARM.
”Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de inculpatul Ţuţu Gabriel în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte şi societatea administrată de inculpat. De asemenea, inculpatul Ţuţu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceiaşi funcţionari să efectueze recepţia produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme şi să achite la timp facturile emise în acest sens”, informează DNA.
Şi Victor Piţurcă este cercetat în continuare sub control judiciar.
Alexandru Piţurcă a fost reţinut, marţi, după mai multe ore de audieri la DNA, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme din pandemie. Procurorii au cerut arestarea sa preventivă.
Sursă foto: economica.net
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

