Avertizare meteo de ultimă oră! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt puternic, lapoviță și ninsoare - alte județe, sub cod portocaliu viscol. HARTĂ
Administrația Națională de Meteorologie a transmis avertizări meteo de cod galben și portocaliu de vânt, lapoviță, ninsoare și viscol. Avertizarea meteo cod galben a fost prelungită până duminică, 29 ianuarie, ora 10.00.
Potrivit ANM, în Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.
„În zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, viscolind ninsoarea.
În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.
Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania și Moldova”, transmit meteorologii.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol este valabilă tot până duminică la ora 10.00.
„În județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș va ninge abundent (35...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută”, transmite ANM.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a transmis și o serie de recomandări:
ÎN CAZ DE INUNDAȚII
- Respectă recomandările transmise de autorităţi la tv, radio, aplicația DSU, sistemul Ro-Alert;
- Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi;
- Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;
- În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței;
- Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză;
- Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă;
- Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;
- Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;
- Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite;
ÎN CAZ DE VISCOL
Dacă viscolul te surprinde în maşină, ia următoarele măsuri:
- Trage pe dreapta;
- Pornește luminile de avarie şi agață o cârpă pe antena radio ori la geam;
- Rămâi în autoturism până ce forţele de salvare vin în ajutor;
- Nu ieşi dacă nu vezi în apropiere o clădire în care ai putea să te adăpostești; Atenţie, distanţele sunt distorsionate de zăpada viscolită. O clădire poate părea aproape, dar poate fi prea departe pentru a merge prin nămeţii mari de zăpadă;
- Pornește motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior. Când motorul funcţionează, deschide uşor o fereastră pentru ventilaţie. Acesta te va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon;
- Curăţă periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
- Mişcă-te pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea;
- Nu adormi. O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare;
- Bea lichide pentru evitarea deshidratării;
- Ai grijă să nu consumai bateria autoturismului. Bateria este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii şi radioului;
- Pornește lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să te observe;
- Dacă te afli într-o zonă deschisă, şi ai posibilitatea, scrie mare pe zăpadă „SOS” pentru a atrage atenţia piloţilor care survolează zona în căutarea ta;
- Dacă viscolul a încetat şi este absolut necesar, părăsește maşina şi continuă drumul pe jos.
Sursă foto: capital.ro / ANM