Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, huiduiți și fluierați la Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române. Preșeintele PSD: „Eu chiar vă iubesc!”. VIDEO
Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, au mers împreună marți la Iași, la festivitățile de Ziua Principatelor Române, ținându-și discursurile din Piața Unirii pe fundalul huiduielilor participanților. „Eu chiar vă iubesc într-o zi atât de aleasă”, şi-a început Marcel Ciolacu discursul, printre fluierături.
Marcel Ciolacu a fost prezent, marţi, la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. În momentul când a luat cuvântul, liderul PSD a fost huiduit de o parte dintre cei prezenţi. El le-a transmis acestora: „Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă”, potrivit news.ro.
Apoi, Marcel Ciolacu a afirmat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole.
„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole, că doar împreună putem crea un viitor mai bun. Acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a condus la unitate. Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat doar că poporul să fie unit, unitatea a fost şi între conducători. Personalităţi puternice, cu viziuni proprii şi convingeri diferite, au reuşit să se unească pentru un scop comun: unirea Moldovei cu Ţara Românească. Unitatea a făcut diferenţa. Unitatea a adus progresul”, a precizat preşedintele PSD.
El a mai declarat că atunci când am fost uniţi am scăpat de dictatură şi am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană.
„Când am fost uniţi cu toţii, popor şi conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniţi, am făcut România Mare. Când am fost uniţi, am scăpat de dictatură. Toţi împreună, uniţi, am reuşit să ne găsim aliaţi de nădejde pentru a apăra securitatea ţării odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Unitatea este soluţia. Tot uniţi să intrăm în spaţiul Schengen, tot uniţi, să dezvoltăm economic toate regiunile ţării, împreună, urmărind aceleaşi obiective. Tot uniţi să continuăm ceea ce am făcut în ultimul an, la propriu, nu pe hârtie, unirea tuturor regiunilorţării prin autostrăzi, pentru că doar împreună cu aceleaşi obiective putem continua să atragem mai multe fonduri europene. Tot împreună putem creşte economia românească. Vă îndemn, aşadar, să lăsăm deoparte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim cu perseverenţă obiectivele comune creşterea economică şi creşterea nivelului de trai al românilor. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a mai afirmat Ciolacu.
Sursă foto/video: Partidul Social Democrat