România a preluat Preşedinţia Comitetului de Securitate al OSCE
România a preluat Preşedinţia Comitetului de Securitate al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), mandat pe care-l va exercita pe durata anului 2023, la solicitarea Macedoniei de Nord.
”Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută preluarea de către România a Preşedinţiei Comitetului pentru Securitate al OSCE, unul din organismele subsidiare ale Consiliului Permanent al OSCE, mandat pe care îl va îndeplini pe parcursul anului 2023. Acest mandat a fost asumat de România la solicitarea actualei Preşedinţii-în-Exerciţiu a OSCE, exercitată de Macedonia de Nord în acest an”, a transmis, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.
Atribuţiile Comitetului de Securitate al OSCE includ, printre altele, discutarea aspectelor non-militare şi politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de către statele participante la OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susţinerea pregătirilor pentru organizarea Conferinţei Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE ("Annual Security Review Conference" – ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acţiunilor de punere în practică şi urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante.
”În contextul exercitării acestui mandat, România va sprijini realizarea obiectivelor organizaţiei în domeniile combaterii traficului de persoane, managementului frontierelor şi combaterii terorismului. Astfel, în cooperare cu Preşedinţia-în-exerciţiu a OSCE, deţinută în 2023 de Macedonia de Nord, România va acorda o atenţie sporită îndeplinirii angajamentelor asumate de toate statele participante şi va facilita consolidarea eforturilor internaţionale pentru combaterea ameninţărilor transnaţionale de securitate”, a transmis MAE.
"Asumarea de către ţara noastră a acestui mandat relevă, o dată în plus, contribuţia României la respectarea valorilor şi principiilor fundamentale ale OSCE în asigurarea securităţii şi cooperării în Europa, aspect deosebit de important inclusiv în contextul celei mai mari crize de securitate din Europa de după cel de-al doilea Război Mondial”, a transmis ministrul Bogdan Aurescu.
”Totodată, acest mandat reprezintă o recunoaştere a profilului activ al României în cadrul OSCE privind susţinerea rolului, valorilor şi principiilor fundamentale ale organizaţiei în asigurarea păcii, securităţii şi cooperării în Europa", a declarat Bogdan Aurescu.
România a mai deţinut Preşedinţia Comitetului de Securitate al OSCE în 2015 şi 2016.