dobroge.tv

Live

Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România: Locul României și al cetățenilor săi este în spațiul Schengen

Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România: Locul României și al cetățenilor săi este în spațiul Schengen
17 ianuarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi in Romania, că securitatea energetică rămâne prioritară şi pentru 2023, România va continua să ia măsurile necesare pentru a se asigura că mixul energetic diversificat şi tehnologiile cu costuri reduse se reflectă în facturile finale ale cetăţenilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre aderarea României la spaţiul Schengen,  subliniind că România şi cetăţenii săi merită să fie în Schengen. Preşedintele a mai afirmat că anul 2023 nu va fi simplu ci va testa în continuare capacitatea statelor de a răspunde la provocări şi a dat asigurări că sprijinul pentru Ucraina va continua atât cât va fi nevoie.

”Succesul finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României şi al cetăţenilor săi este în Schengen. Mulţumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit şi contăm pe sprijinul dumneavoastră şi în continuare. Reafirm şi în acest cadru că vom face toate demersurile care ţin de noi, pe toate palierele şi la toate nivelurile, astfel încât România să obţină o decizie favorabilă pentru aderarea la spaţiul Schengen”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis a menţionat că există un interes crescut al statelor din regiunea Mării Negre de a consolida conectivitatea, cu efecte benefice atât în plan regional, cât şi în plan european.

”Un exemplu elocvent îl reprezintă Acordul cvadripartit dintre România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria, a cărui semnare am găzduit-o luna trecută, în prezenţa Preşedintei Comisiei Europene. Acest Acord este un pas important în realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile prin Marea Neagră. Este, totodată, un exemplu de proiect european care poate contribui la rezilienţa noastră comună. Sunt teme prioritare pentru România, alături de un grad cât mai ridicat al investiţiilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin fondurile europene clasice, esenţiale pentru creşterea noastră economică. Numai anul trecut au intrat în economia românească peste 11 miliarde de euro prin aceste fonduri”, a spus preşedintele, citat de news.ro.

”Vom aprofunda, în 2023, relaţiile bilaterale cu partenerii europeni, mai ales cu cei strategici sau cu relevanţă strategică: Franţa, Germania, Spania, Italia, Regatul Unit, Polonia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Belgia, Ungaria şi statele baltice. De asemenea, vom continua să dezvoltăm relaţiile de cooperare cu partenerii noştri strategici din Caucazul de Sud – Georgia şi Azerbaidjan, şi vom acţiona pentru revitalizarea relaţiilor tradiţionale cu Armenia. La intersecţia demersurilor noastre în plan european şi regional va continua să se afle Iniţiativa celor Trei Mări. Anul acesta voi găzdui pentru a doua oară, în numele României, Summitul Iniţiativei. Dorim să reconfirmăm Iniţiativa ca platformă politică matură, generatoare de investiţii şi interconectare strategică pe axa Nord-Sud şi de conectivitate cu partenerii Iniţiativei”, a mai spus preşedintele, conform sursei citate.

Klaus Iohannis a menţionat că ”România îşi va urmări şi în 2023 obiectivele de politică externă pe baza celor trei piloni esenţiali: creşterea rolului şi a influenţei în Uniunea Europeană, respectiv în NATO, şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii”.

Klaus Iohannis a menţionat că 2023 va fi important pentru revigorarea relaţiilor noastre cu prietenii şi partenerii tradiţionali din Asia de Sud şi Sud-Est, Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină.

”2023 va marca ridicarea relaţiilor cu Japonia la un nivel superior, de parteneriat strategic. Vom continua amplificarea relaţiei cu Coreea de Sud, cu care celebrăm 15 ani de parteneriat strategic, vom lucra pentru consolidarea Parteneriatului extins cu India, precum şi a relaţiei cu Vietnam. La 75 de ani de relaţii neîntrerupte cu Statul Israel, vom lucra împreună pentru a da şi mai multă consistenţă cooperării noastre bilaterale, de natură strategică. Ne propunem să intensificăm seria de contacte la nivel înalt cu statele din Golf, cu Egiptul, Iordania şi ţările din Magreb, precum şi cu statele africane sub-sahariene, care să ducă la relansarea prezenţei României în Africa. Este timpul să adoptăm o nouă abordare a acestui continent crucial pentru viitorul omenirii, inclusiv printr-o nouă Strategie a României pentru Africa. Totodată, dorim să transmitem un semnal puternic partenerilor şi prietenilor noştri latino-americani şi caraibieni privind hotărârea României de a contribui la dinamizarea dialogului politic şi a cooperării bilaterale”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele a mai transmis că ”agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi Acordul de la Paris privind schimbările climatice reprezintă repere comune de acţiune pentru anii următori, în întregul sistem ONU, iar România va fi un actor implicat în aceste domenii” şi ”tot în registru multilateral, ne propunem să valorificăm cei 30 de ani de apartenenţă la Organizaţia Internaţională a Francofoniei”.

”În actualul context geopolitic turbulent şi imprevizibil, România s-a adaptat rapid şi a avut o contribuţie solidă, credibilă şi vizibilă pe scena regională, europeană şi internaţională. Vom continua, acţionând cu fermitate, să ne consolidăm capacitatea de apărare a intereselor strategice. Reamintesc şi obiectivul asigurării, la standard european, a drepturilor persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din vecinătate. În gestionarea provocărilor comune, dialogul, cooperarea şi solidaritatea rămân esenţiale, iar rolul dumneavoastră în consolidarea relaţiilor dintre statele noastre rămâne primordial. Vă doresc mult succes în anul care urmează şi vă urez multă sănătate şi un an 2023 mai paşnic, mai bun şi mai prosper. Aceleaşi urări le adresez şi diplomaţilor români. Contez pe contribuţia dumneavoastră activă şi rapidă pentru a ne îndeplini obiectivele de politică externă”, le-a transmis preşedintele şefilor misiunilor diplomatice acreditaţi în Romania.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233