Alexandru Rafila, despre lipsa unor medicamente oncologice: Din cele trei medicamente, două există în depozite în cantităţi mari
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri despre lipsa unor medicamente oncologice, că din cele trei medicamente, două există în depozite în cantităţi mari.
”Am verificat împreună cu domnul secretar de stat Andrei Baciu, care coordonează activitatea grupului care gestionează situaţiile în care pot exista lipsuri de medicamente şi noi avem întâlniri cu asociaţiile de pacienţi. (..) Din cele trei medicamente, am verificat, două există în depozite în cantităţi mari. Sigur, nu putem noi, ca şi Minister al Sănătăţii, să înlocuim managerii spitalelor, care nu au comandat aceste medicamente”, a spus ministrul. Alexandru Rafila a precizat că există o singură problemă la un produs mai vechi din punct de vedere al utilizării în terapia oncologică, la care au o problemă.
”Noi am emis autorizaţie de nevoi speciale încă de acum câteva luni. Fiind un produs vechi şi poate neinteresant din punct de vedere economic nu s-a prezentat nimeni. Încercăm să găsim o soluţie pentru aceste produse pentru că noile terapii oncologice se adaptează progresului şi aşteptăm acum de la Comisia de oncologie o soluţie pentru acel medicament. Despre restul, am verificat, două din ele există în cantităţi suficiente, cred că este vorba despre Avastin şi Cisplatin, există şi în depozite există şi în farmacii cu circuit deschis, aşa că managerii spitalelor sau cei care răspund de secţiile de oncologie ar trebui să se aprovizioneze cu aceste medicamente", a mai spus Rafila, citat de news.ro.