Accidentul cumplit din Cuza Vodă. Familia a aflat despre moartea lui Marius de pe Facebook, în timp ce rudele altei victime au aflat după ce un polițist le-a răspuns la telefon
Trei familii din județul Constanța, îndoliate de un cumplit accident. Marius, Ionuț și Vasile și-au găsit sfârșitul într-un șanț de la ieșire din localitatea Cuza Vodă, timp ce se întorceau de la un botez. Au fost găsiți abia dimineață de alți șoferi. Familia lui Marius a aflat de pe Facebook de accident, iar rudele altuia de la un polițist care făcea cercetarea la fața locului și a răspuns la telefonul victimei.
Pompierii ajunși la fața locului au găsit o imagine de groază. Mașina era un morman de fiare, iar înăuntru erau trei corpuri strivite. Se pare că șoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a derapat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ajungând cu autoturismul într-un canal de irigație dezafectat. Marius M., Ionuț L. și Vasile V. nu au avut nicio șansă de supraviețuire. Mai mult, niciunul dintre ei nu purta centura de siguranță.
Cei trei prieteni au rămas prinși în mormanul de fiare contorsionate. Au fost găsiți abia spre dimineață de alți șoferi. Cum Marius era singurul care avea actele la el, polițiștii s-au chinuit să afle identitatea celorlalte victime. Cutremurător este faptul că familia unuia dintre bărbați a aflat despre moartea lui după ce un polițist le-a răspuns la telefon.
„Dimineață i-am dat telefon, că trebuia să mergem undeva, N-avea semnal. Am mai insistat cu telefoanele şi la un moment dat cred că un agent a răspuns. Ne-a dat vestea”, a declarat tatăl uneia dintre victime, potrivit Observator News.
De cealaltă parte, familia lui Marius a aflat de tragedie de pe Facebook.
„Pe Facebook am văzut postări. Probabil viteza, nu pot să-mi dau seama”, a declarat fratele lui Marius. „Erau scoşi din maşină, puşi unul lângă altul, înveliţi cu folie. Ne-a distrus”, a declarat tatăl lui Ionuţ, potrivit sursei citate.
Ce spun polițiștii
„Astăzi (ieri, 8 ianuarie - n.red), în jurul orei 7.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 222, între localitățile Mihai Kogălniceanu și Cuza Vodă. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 31 de ani, a condus un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, într-un canal de irigație dezafectat. În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a conducătorului auto, precum și a 2 pasageri, de 32, respectiv 43. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.
Sursă foto: Facebook / antena3.ro