Boboteaza, sărbătorită și la Medgidia. Un bucureștean a recuperat crucea și a fost premiat cu 2.000 de lei. GALERIE FOTO

Ziua de 6 ianuarie reprezintă, pentru poporul român creștin, o zi cu mare încărcătură religioasă și spirituală.
Ca în fiecare an, de ziua Botezului Domnului, conform tradiției creștine în biserici se oficiază slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, iar în localitățile de lângă ape, preoții aruncă sfânta cruce în apă, pentru a fi adusă înapoi la mal de tineri curajoși. Datina spune că cel care va ajunge primul la cruce și va ieși cu ea din apă va fi sănătos tot anul și binecuvântat.
Și la Medgidia ritualul creștin-ortodox a fost respectat cu desăvârșire. Primăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră slujba de sfinție a Aghiasmei Mari, la care au luat parte aproximativ 500 de persoane.
A urmat momentul mult așteptat când părintele Nicușor Enciu a aruncat Sfânta Cruce în apă. Șapte tineri curajoși au sărit fără ezitare și s-au întrecut înotând pentru a o recupera.
Andrei Imbrea Bosâncu, în vârstă de 39 de ani, a fost norocosul care a reușit să ajungă primul la sfânta cruce. Toți participanții au fost felicitați și au primit binecuvântări, iar câștigătorul, venit tocmai din București, a fost recompensat și cu premiul de 2 000 de lei, oferit de Primăria Municipiului Medgidia.
Sursă foto: Primăria Medgidia
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

