Zelenski, despre propunerea Kremlinului de instituire a unui armistiţiu în 6 şi 7 ianuarie: Vor să folosească Crăciunul ca acoperire pentru a opri avansul băieţilor noştri în Donbas
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj joi seară, în care a vorbit despre propunerea de armistiţiu a lui Putin pe perioada Crăciunului pe stil vechi. Zelenski a acuzat Rusia că vrea să folosească Crăciunul ca acoperire pentru a opri măcar pe termen scurt scurt înaintarea militarilor ucraineni în Donbas şi pentru a aduce echipament, muniţie şi oameni mobilizaţi mai aproape de poziţiile ucrainene.
”Şi încă un lucru pe care vreau să le reamintesc cetăţenilor Rusiei astăzi. Pe 15 noiembrie a fost prezentată Formula ucraineană pentru pace. Unul dintre punctele sale prevede retragerea trupelor de ocupaţie ruse de pe teritoriul ţării noastre. Acesta este un mod garantat şi fiabil de a înceta focul, a opri pierderea de vieţi şi războiul în general. În dimineaţa aceleiaşi zile, numărul soldaţilor ruşi ucişi a fost de 82.000. Pe 12 decembrie, Rusia a primit o ofertă de a începe implementarea Formulei de Pace prin retragerea trupelor de ocupaţie chiar în ziua de Crăciun. În acea zi, numărul soldaţilor ruşi ucişi era de aproape 95.000. Se pare că ambele propuneri ale noastre nu au fost auzite de liderii ţării dumneavoastră... Locul unde se află, aparent, este prea adânc pentru a le auzi.
Cei care au continuat teroarea împotriva ţării noastre şi i-au trimis la măcel pe toţi acei oameni ai voştri, respingând ofertele noastre de a opri agresiunea rusă, cu siguranţă nu preţuiesc viaţa şi cu siguranţă nu vor pacea. Acum vor să folosească Crăciunul ca acoperire pentru a opri măcar pentru scurt avansul băieţilor noştri în Donbas şi pentru a aduce echipament, muniţie şi oameni mobilizaţi mai aproape de poziţiile noastre. Ce va aduce asta? Doar încă o creştere a numărului de morţi.
A pune capăt războiului înseamnă a pune capăt agresiunii statului vostri. Chiar şi atunci când rachetele şi dronele voastre nu lovesc oraşele noastre, teroarea în teritoriile ocupate continuă. Nu le daţi niciun răgaz ucrainenilor. Oamenii sunt torturaţi, electrocutaţi, violaţi. Acest lucru continuă în fiecare zi, cât timp soldaţii voştri sunt pe pământul nostru. Şi războiul se va termina când soldaţii voştri fie vor pleca, fie îi vom alunga”,adeclarat Zelenski, potrivit news.ro.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi forţelor ruse să aplice un armistiţiu în Ucraina, la 6 şi 7 ianuarie, cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, în urma unei cereri în acest sens a Patriarhului rus Chiril, a anunţat Kremlinul: Putin ordonă un armistiţiu la 6 şi 7 ianuarie în Ucraina, cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi