ÎPS Teodosie renunță la urcatul pe cisterne de Bobotează. ''Nu o să vă mai dau motiv să spuneți că mă sui pe nu știu ce''
ÎPS Teodosie (67 de ani) a anunțat marți, 3 ianuarie, că anul acesta, de Bobotează, nu se va mai urca pe cisterne pentru a sfinți apele. Ierarhul a explicat și motivul pentru care va întrerupe această „tradiție”.
„Nu o să vă mai dau motiv să spuneți că mă sui pe nu știu ce. Am destule butoaie. Înainte mai puneam în butoaie și mai rămâneau destule tone de apă în cisterne. Noi vom aduce cisternele cu apă, începând de la ora 5.00 (joi, 5 ianuarie n.red.) și vom umple toate butoaiele. Am destule butoaie de sfințit. Vor fi vreo 25. Pe cisternă nu cred că e nevoie să mai urc. Era nevoie, de aia urcam, nu voiam să fac neapărat exerciții fizice”, a declarat ÎPS Teodosie, într-o declarație de presă susținută la sediul Arhiepiscopiei Tomisului.
În urmă cu doi ani, ierarhul s-a împiedicat în timp ce era urcat pe o cisternă și voia să sfințească apa. S-a sprijinit,
în ultima clipă, de o bară de protecție, evitând astfel să cadă de pe autospecială.
Zeci de voluntari pregătesc în aceste zile 150.000 de PET-uri ce vor fi îmbuteliate cu apă sfințită în ajunul Bobotezei. Acum etichetate, iar joi, 5 ianuarie, după ce ÎPS Teodosie va sfinți în avans apele, ele vor fi umplute cu aghiasmă din butoaiele instalate în fața Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța: CONSTANŢA. Peste 150.000 de sticle cu apă sfinţită vor fi împărţite credincioşilor, de Bobotează. ÎPS Teodosie: Apa sfinţită vindecă şi nu îmbolnăveşte