ALEGERI LOCALE 2020. Ministerul de Interne a anunţat măsuri speciale pentru ziua alegerilor
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că instituţia a luat măsuri speciale pentru desfăşurarea fără incidente a scrutinului de duminică. Ministrul de resort a declarat că în toată ţara au fost identificate „zone speciale de intervenţie” unde există un potenţial mai ridicat de producere a unor incidente, iar la nivelul fiecărui judeţ vor funcţiona, în ziua scrutinului, grupe operative care să intervină rapid în orice situaţie semnalată.
Aceste zone speciale de internvenție au fost stabilite ținând cont de istoricul incidentelor electorale, de actualele incidente semnalate, de numărul solicitărilor de vize de flotant primite în ultima vreme, precum și de alte informații și semnalări din presă.
Marcel Vela a spus că au fost constituite „echipe operative şi rezerve de intervenţie”, inclusiv prin detașarea unor ofițeri în teritoriu, astfel încât în fiecare judeţ la orice apel 112 sau la orice incident semnalat, angajaţii MAI să poată reacţiona „în cel mai scurt timp”.
În fiecare judeţ sunt echipe care vor monitoriza şi îndruma Inspectoratele judeţene, iar 82 de ofiţeri au fost detaşaţi de la nivel central în teritoriu, „pentru monitorizare şi îndrumare”. Echipe formate din membri ai Corpului de Control al ministrului de interne împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră sau
echipe ale IGPR vor verifica activitatea angajaţilor MAI din teritoriu în ziua alegerilor.
Bogdan Despescu a subliniat că în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe cereri privind acordarea de vize de reşedinţă decât în mod obişnuit, iar în acest context a atras atenţia celor care ar face astfel de demersuri în scopuri electorale că vor suporta rigorile prevăzute de lege. „Atenţionăm persoanele care au solicitat aceste vize în scop electoral că personalul MAI este la datorie şi acolo unde se vor constata încălcări ale termenelor legale se vor dispune măsuri în consecinţă”, a afirmat chestorul Bogdan Despescu, care a spus că se fac verificări în teren.
Campania electorală pentru alegerile locale 2020 a avut 1.373 de manifestări electorale, fără incidente. De asemenea, autoritățile au primit 1.003 sesizări cu caracter electoral, fiind întocmite 295 de dosare penale și fiind aplicate 348 de sancțiuni contravenționale, a menționat Bogdan Despescu.