Finanțare PNRR de șase milioane de euro pentru eficientizarea energetică a școlilor din Mangalia
Primăria Municipiului Mangalia va obține o finanțare de aproximativ șase milioane de euro pentru trei proiecte de creștere a eficienței energetice a clădirilor publice, prin programul guvernamental, PNRR.
Cele trei proiecte se referă la lucrări de eficientizare energetică a clădirilor Liceului Teoretic „Callatis”, Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” și Grădiniței Nr. 3 din Mangalia.
Conform documentațiilor tehnice, pereții exteriori ai clădirilor vor fi anvelopați, tâmplăria existentă va fi înlocuită, iar instalațiile de iluminat vor avea tehnologie LED, astfel încât economia de energie să fie realizată prin eliminarea oricăror pierderi.
„Prin aceste investiții, vom atinge indicatorii maximi de eficiență energetică, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe bugetul local și un confort termic sporit în cele trei unități de învățământ din orașul nostru. Am făcut demersurile necesare pentru a obține finanțarea și pentru alte școli si vom continua să atragem fonduri guvernamentale sau europene pentru proiecte de dezvoltare a municipiului și stațiunilor din sudul județului Constanța”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Reamintim că, tot prin PNRR, Primăria Mangalia va primi finanțare pentru construirea a nouă blocuri tip nZEB pentru tineri, în timp ce, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se vor moderniza mai multe străzi și trotuare din cartierul de case al orașului.
Sursă foto: Primăria Mangalia