Scade vârsta minimă pentru obținerea permiselor de conducere pentru categoriile C, CE, D și DE. ''Veşti bune din Parlament pentru transportatori!''

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede reducerea de la 21 la 18 ani a vârstei minime de obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE şi de la 24 la 21 ani pentru categoriile D, DE, cu condiţia obţinerii unui certificat de competenţă profesională.
”Veşti bune din Parlament pentru transportatori! Partidul Naţional Liberal are soluţia pentru combaterea deficitului de forţă de muncă al conducătorilor profesionişti din România. Am scăzut vârsta minimă de obţinere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE si D, DE. Legea a fost aprobată astăzi de către Parlament prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Guvernul condus de PNL, ca iniţiator, şi-a propus să vină în ajutor cu o soluţie reală la actuala lipsă de pe piaţa de muncă a şoferilor profesionişti, răspunzând în acelaşi timp nevoilor urgente ale companiilor de transport rutier din România în conformitate şi cu cerinţele Uniunii Europene
Atât preşedintele interimar al Senatului, Alina-Ştefania Gorghiu, cât şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Alexandru Alexe, au avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai transportatorilor din România susţinând adoptarea proiectului legislativ depus încă din anul 2020. De asemenea, şi solicitările Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri au avut un rol important pe parcursul adoptării proiectului prin consultările care au avut loc cu preşedintele Senatului”, a transmis Alina Gorghiu.
Noile modificări oferă cadrul legal necesar reducerii vârstei minime de obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE, de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 ani la 21 ani pentru categoriile D, DE, titularilor unui permis de conducere categoria B cu condiţia obţinerii unui „certificat de competenţă profesională” (CCP).
„Prin excepţie, (...) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI), astfel cum acesta este reglementat prin Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”, prevede actul normativ.
De asemenea, „prin excepţie, (...) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D şi DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul unităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”.
Proiectul mai stipulează că titularul permisului de conducere are dreptul să obţină istoricul sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice în una din următoarele modalităţi: de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române; de la orice structură de Poliţie rutieră. Camera Deputaţilor este for decizional.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

