ZIUA NAŢIONALĂ. Semnificaţia zilei de 1 Decembrie, ce sărbătorim astăzi şi cum au trăit dobrogenii Marea Unire

01 decembrie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Românii de pretutindeni poartă straie de sărbătoare astăzi, de Ziua Naţională a României. În urmă cu 104 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.

Marea Unire de la 1918

Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce la data de 27 martie 1918 s-a decis unirea Basarabiei, iar pe 28 noiembrie 1918 organul reprezentativ al Bucovinei a votat și el unirea cu țara.

Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

"Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă", anunţa atunci Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

La Alba Iulia, aşa cum a fost şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot aici, la Alba Iulia, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. În următoarea zi, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. La 11 decembrie se ratifică Marea Unire de către Guvernul României, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Regele promulgă în aceeaşi zi decretul de sancţionare a unirii (inclusiv a Basarabiei şi Bucovinei). Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.

Anterior, în perioada 1866 - 1947, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.

Cum au trăit dobrogenii Marea Unire

La 1 Decembrie 1918, anul Marii Uniri, Dobrogea doar ce scăpase de sub ocupaţia trupelor bulgaro-germane. După bătălia de la Turtucaia, din 1916, unde Armata Română a suferit o mare înfrângere, trupele bulgaro-germane au atacat Dobrogea, care a rămas sub ocupaţie străină până în decembrie 1918. Prefecţii care se refugiaseră la Brăila au revenit acasă, chiar de 1 decembrie. Situaţia era dramatică.

Cărturarul Constantin Brătescu consemna trist: „Când ne-am pornit în toamna anului 1918 din pământul de rezistenţă eroică al Moldovei iarăşi către ţărmurile Mării Negre, spre a ne regăsi căminurile părăsite noi ştiam mai înainte că vom afla multă jale şi pustiu în frumoasa noastră provincie dobrogeană. Dar realitatea a întrecut cu mult aşteptările noastre. Stâlpii uriaşi ai podului de peste Borcea, lipsiţi de cununa lor dantelată, de oţel, peste care alergau din largile câmpii ale ţării spre valurile Mării şi avuţia şi sufletul românesc, mărturiseau acolo, ca un simbol dureros, ruptura vremelnică a Dobrogei de trupul patriei-mame“.

După trecerea fluviului, dezastrul lăsat de trupele de ocupaţie au făcut ca sufletul său să plângă cu lacrimi de ură: „Oraşele noastre nu mai erau oraşele însufleţite şi pline de zvonul vieţii de odinioară, ci ne priveau ca nişte hârci uscate cu ochii scoşi, din zidurile ruinate, din ferestrele şi uşile oarbe, din fierăriile răsucite de dogoarea focului, din murdăria vremii aşternută peste ele. Satele noastre nu mai erau satele mulţămite şi fremătând de hărnicia zilelor de lucru şi de bucuria zilelor de sărbătoare; ci multe din ele, cele mai multe, stau aproape pustii, ca nişte cimitire învechite, cu albele şi curatele căsuţe dărâmate, ele care erau căminuri fericite de veterani, colonii de albine neobosite, puternice şi întinse cămine de vechi dobrogeni cu grai romanic“.

Populaţia a suferit, dar a supravieţuit. Femeile au fost violate, roadele câmpului au fost furate, iar simbolurile religioase, culturale şi regalele au fost pângărite de către trupele de ocupaţie.

Totuşi, Dobrogea a fost prezentă, prin reprezentanţii ei, la înfăptuirea visului de veacuri al românilor, aşa cum putem citi în ziarul „Neamul românesc” din 28 decembrie 1918. În articolul de fond publicat pe prima pagină era notat faptul că, în cadrul evenimentelor organizate la Iaşi, în ziua de 7 decembrie 1918, participă un reprezentant al Dobrogei (în persoana lui D. Ciupercescu) în cinstea Sărbătorilor Marii Uniri. Aceeaşi opinie are și istoricul Lavinia Dumitraşcu, care susţine că: ,,delegatul populaţiei Dobrogei aduce salutul nostru frăţesc împlinirii vremii de astăzi” şi declară că „Noi, dobrogenii, privim cu bucurie şi veselie acest ceas ce ne-a fost dat să-l trăim, ca să vedem după atâtea jertfe şi secole de aşteptare unirea tuturor românilor”.

Sursă text: hotnews.ro, adevarul.ro

Publicitate