Ansamblul Rupestru de la Murfatlar va fi restaurat
Ansamblul Rupestru de la Murfatlar va fi restaurat. Bisericuțele de Cretă vor fi în sfârșit conservate. După 65 de ani de la descoperirea complexului și 50 de la ultima încercare a autorităților de a pune în aplicare un proiect de restaurare a edificiului, acum, proiectul se află în linie dreaptă. Obiectivul vechi de peste 1.000 ani se află într-o stare avansată de degradare, accentuată însăși de fragilitatea deosebită a întregului ansamblu.
„De un an de zile am lucrat la protecția lui pentru evitarea altor eroziuni și intemperii. Noi, tot ce ne-a spus domnul arhitect, o colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului și Institutul Național de Arheologie, în așa fel încât noi să nu facem greșelile pe care le-am făcut și ca acest proiect să fie foarte bine amănunțit și foarte bine fundamentat”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
„Vorbim despre un monument de clasa A, locul lui este acolo unde își doresc mulți dintre iubitorii de arheologie și istorie și nu numai și anume merită să fie restaurat, merită să fie pus în valoare și consolidat. Acest capitol practic a fost posibil datorită unei finanțări europene prin Programul Operațional de Asistență Tehnică. Valoarea lui este de peste 300 de mii de euro, bani pe care îi vom rambursa prin acest Program Operațional de Asistență Tehnică. Următoarea etapă ar fi emiterea autorizației de construire de către Primăria Murfatlar, scrierea unui caiet de sarcini care să ne permită achiziționarea execuției de lucrări”, a declarat Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

