dobroge.tv

Live

Ambasadorul Austriei în România, vizită la Constanța

Ambasadorul Austriei în România, vizită la Constanța
28 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi vizita de curtoazie a Excelenței-Sale Adelheid Folie, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Austria în România. La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanți ai misiunii diplomatice a Austriei în România, precum și domnul Marius Mihail Puiu, consul onorific al Austriei la Constanța.

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte de interes reciproc – prioritar, cooperarea în domeniul economic, cultural, științific, people to people între orașul Constanța și municipalități din Austria.

Excelența-Sa Adelheid Folie a punctat importanța strategică în creștere pe care regiunea Mării Negre o are pentru întregul continent european, precum și importanța strategică a orașului Constanța în noua arhitectură de securitate regională și globală.

Potrivit acesteia, datorită capacității României de a evidenția relevanța strategică a regiunii Mării Negre în diferite formate europene și euroatlantice, dimensiunea strategică a regiunii este din ce în ce mai frecvent și ferm recunoscută de către statele europene, iar prezența unor numeroși oficiali străini la evenimentele geopolitice care au loc în aceste zile la București (Reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre NATO, Reuniunea Liderilor de la Munchen etc.) confirmă creșterea interesului țărilor lor pentru regiunea extinsă a Mării Negre.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a subliniat eforturile municipalității și comunității locale de acordare a unui sprijin multiplu pentru refugiații ucraineni stabiliți la Constanța în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și asistența și sprijinul acordate municipalității partenere Odesa în contextul menționat.

Au fost evocate principalele măsuri de sprijin, inclusiv inițiativa actuală, în curs de implementare, de a dona municipiului Odesa generatoare electrice pentru nevoile urgente ale cetățenilor orașului Odesa, afectați în mod direct de criza energetică provocată de bombardamentele rusești.

În cadrul întâlnirii s-a apreciat că războiul din Ucraina a generat provocări și crize multiple, iar răspunsul comun la aceste provocări și crize este esențial pentru viitorul Europei. S-a subliniat că este nevoie de o consolidare a dialogului pan-european pentru gestionarea tuturor crizelor generate de război, în particular prin facilitarea integrării în societate a refugiaților ucraineni din Europa ca semn al solidarității europene cu Ucraina.

În acest context, Vergil Chițac a subliniat că eforturile de sprijin ale municipalității Constanța pentru facilitarea prezenței în oraș a refugiaților ucraineni confirmă și întăresc capacitatea locală de gestionare a crizelor.

Au fost discutate și convenite domeniile în care pot fi promovate proiecte comune, iar Adelheid Folie a exprimat întreaga disponibilitate a misiunii diplomatice a Austriei de la București pentru facilitarea inițierii și implementării acestor proiecte între orașul Constanța și țara sa, între Constanța și municipalități din Austria.


Sursă foto: Primăria Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233