Cel mai mare pelerinaj din Dobrogea are loc miercuri, la Peștera Sfântului Andrei. ÎPS Teodosie numeşte acest loc ''Betleemul neamului românesc''
Miercuri, 30 noiembrie, la peștera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin (Constanța) are loc cel mai mare pelerinaj din Dobrogea. Aici este locul unde, spun istoricii bisericești, apostolul Andrei s-ar fi adăpostit într-o peșteră.
"Conform scrierilor teologice şi istorice, Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoţi păgâni care slujeau în peşteră, geţi de neam, cunoscuţi sub numele Innal, Rimmal şi Pinnal. Peştera este situată în Dealul Urluiului, la 4 kilometri de localitatea Ion Corvin şi aproximativ 80 de kilometri de Constanţa", spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
La mănăstire se poate ajunge și dinspre Călărași, pe DN 3, dacă treci Dunărea cu bacul la Ostrov, apoi se parcurg aproximativ 40 de kilometri în direcția Constanța. De asemenea, de pe Autostrada Soarelui, în dreptul orașului Cernavodă se poate ieși în direcția Rasova – Ion Corvin.
Slujba în ziua de Sfântul Andrei va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului alături de care vor veni și alți ierarhi invitați. De asemenea, scena amenajată în apropierea bisericii va fi plină de preoți din județul Constanța, potrivit Adevarul.ro.
Credincioșii, care vin aici în număr mare (de ordinul miilor, uneori depășind chiar și zece mii), se vor putea închina la moaștelor Sfântului Andrei și vor putea intra în peștera despre care tradiția spune că l-ar fi adăpostit devenind, astfel, primul locaș de cult de pe teritoriul țării noastre. Arhiepiscopul Teodosie numeşte acest loc "Betleemul neamului românesc".
Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului-Eugen Tănăsescu