Rectificarea bugetară a fost adoptată de Parlament: s-a votat şi creșterea pensiilor cu 40%
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%, scrie news.ro.
Potrivit sursei citate, deputatul PNL Gabriel Andronache a solicitat, în plenul reunit de marţi al Parlamentului, ca proiectele de lege prin care este aprobată rectificarea bugetară pe acest an să fie retrimise la comisiile reunite de buget-finaţe pentru a fi adoptat un alt raport, deoarece cel deja aprobat încalcă prevederile legislative şi inclusiv Constituţia.
Cererea PNL a fost respinsă cu 225 voturi „împotrivă”, 175 „pentru”, şase abţineri şi 11 aleşi nu şi-au exprimat votul.
PNL a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională legea.