„Decizia noastră e luată. Nu putem participa la acest proiect”. Universitatea Maritimă din Constanța nu va fuziona cu Universitatea Politehnica din București
A fost un scandal uriaș astăzi în aula Universității Maritime Constanța! Pe de o parte studenți, foști studenți și profesori care se opun fuziunii cu Politehnica din București și de cealaltă parte conducerea universității constănțene și cea a Politehnicii București. După discuții în contradictoriu, huiduieli, acuze și reproșuri, concluzia este că Universitatea Maritimă din Constanța va rămâne de sine stătătoare.
Universitatea Maritimă din Constanța nu va fuziona cu Universitatea Politehnica din București. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul unor discuții aprinse dintre conducerile celor două mari universități și susținătorii UMC. Până aici însă, dezbaterile au fost transformate într-un scandal de proporții din cauza posibilității desființării Universității Maritime din Constanța și transformarea unității de învățământ superior într-o secție a unei Universități Tehnice.
Huiduieli, țipete și mesaje de nemulțumire, precum: „Nu desființării!”, „Noi nu ridicăm ancora” ori „UMC-ul este al nostru”. Așa a fost întâmpinat rectorul Universității Politehnica din București de către studenții Universității Maritime Constanța. Cei mai mulți dintre ei au fost nemulțumiți de faptul că nu li s-a cerut părerea în ceea ce privește o eventuală fuziune.
Cornel Panait, președintele Senatului UMC: Nu e vorba de nicio universitate care e gata să facă fuziune. Acest demers care a fost început.. Domnule director, ascultați ce vă spun fiecare dintre noi avem timbrul ba mai sus, ba mai jos.
Ovidiu Cupșa, director CERONAV: Eu vă ascult dar… girați proiectul ăsta?
Cornel Panait: Eu nu îl girez
Ovidiu Cupșa: Păi atunci de ce mai stăm aici dacă nu îl girați?
Cornel Panait: Stați o secundă. În momentul în care…
Ovidiu Cupșa: Este un simulatru ce se întâmplă aici.
Cornel Panait: Nu, în momentul în care primești o propunere, ai obligația, cred eu, să informezi pe cei care îi influențează această propunere dacă vor sau dacă nu vor. Nu e nicio hotărâre, vorbiți prostii, da prostii prostii.
Ovidiu Cupșa: Ați consultat pe cineva?
„Evident că nu aș vrea să fie desființată dar trebuie să ne uităm totodată și la posibilitățile care ni se arată odată cu fuziunea cu Politehnica. Noi, de pe profil tehnic nu vrem neapărat să plecăm pe mare toți”, spune un student.
Contestatarii proiectului de fuziune au considerat că Universitatea Maritimă își pierde esența, dar, mai important, își poate pierde anumite acreditări. Acest lucru ar fi însemnat că absolvenții nu ar mai fi fost ofițeri ci doar ingineri.
„În momentul în care nu o să ai nici 10% din senatul universitar, nu o să ai rectorul tău, vei fi secția aia de la Constanța care toată ziua vrea altceva decât vrea universitatea, universitatea mare care va fi ea. Deci din acest punct de vedere eu crede că a fost un act deliberat de a se aduce universitatea aici. Dacă vor fi argumente gen universitatea nu rezistă în continuare înseamnă că cineva vrea ca cineva vrea ca universitatea să nu reziste în continuare”, a declarat Ovidiu Cupșa, director CERONAV.
„Pentru orașul Constanța ar fi, cum să spun eu, o mare lovitură să se desființeze o mare universitate de tradiție pentru că 33 de ani nu sunt puțini. Eu când vorbesc aici de tradiție mă refer la toate generațiile de ofițeri care s-au format în institutul ăsta după aceea la centrele de specializare”, a declarat Cristinel Dragomir, fost student UMC.
În prezent, la Universitatea Maritimă din Constanța învață aproape 4.000 de studenți atât din țară cât și din străinătate. Aproximativ 3% din totalul ofițerilor maritimi din lume îi dă Constanța prin cele două universități maritime pe care le are.