dobroge.tv

Live

Ciucă a anunţat cine va beneficia de plafonarea preţului energiei la 1 leu. Familiile cu mai mult de trei copii, bisericile şi serviciile publice, printre categoriile menţionate

Ciucă a anunţat cine va beneficia de plafonarea preţului energiei la 1 leu. Familiile cu mai mult de trei copii, bisericile şi serviciile publice, printre categoriile menţionate
14 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, categoriile care vor beneficia de plafonarea preţului energiei la 1 leu, în modificările care se vor aduce în Parlament la Ordonanţa 119 din energie. Astfel, este vorba despre familiile monoparentale sau cele care au mai mult de trei copii, bisericile, societăţile de apă-canal, care asigură utilităţile publice.

”Este foarte limpede că tot cee ace am discutat şi am stabilit prin ordonanţă, ultima ordonanţă, se va aplica, este o ordonanţă pe care am gândit-o astfel încât să putem să venim în sprijinul românilor şi a economiei, iar chestiunile care mai erau de amendat în Parlament sunt cele prin care vom regla acele chestiuni cu serviciile publice, astfel încât să poată să beneficieze de preţul stabilit pentru 1 leu”, a spus premierul la Parlament, potrivit news.ro.

Întrebat care sunt categoriile care vor intra în preţul plafonat, premierul Nicolae Ciucă a spus că este vorba de familile monoparentale sau cele care au maim ult de trei copii, bisericile, societăţile de apă-canal, care asigură utilităţile publice.

Despre introducerea în această categorie de plafonare şi a aeroporturilor şi a medicilor de familie, premierul Ciucă a spus că nu au discutat despre aeroporturi.

Sursă foto: banatuldeazi.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233