Au fost finalizate lucrările de modernizare şi de consolidare a digului de larg al Portului Constanţa

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că au fost finalizate lucrările de consolidare a digului de larg al Portului Constanţa, valoarea investiţiei fiind de peste trei milioane de lei.
“Pentru anularea efectelor care au condus în timp la starea de degradare a digului de larg, pe porţiunea de la Poarta 1 până în dreptul danei 0, au fost necesare lucrări de modernizare şi consolidare a zidului de gardă, pe o lungime de 706 m. Lucrările s-au executat pe întreaga înălţime a zidului interior şi pe zona de mijloc a paramentului exterior, care nu au fost reparate în ultimii ani. Segmentul respectiv de dig face parte din vechiul port proiectat de către Anghel Saligny”, a explicat Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Sursa citată a menţionat că execuţia lucrărilor de modernizare a digului de larg - Dana 0 a durat 36 luni, valoarea contractului fiind de 3.046.075,25 lei, finanţată din fondurile proprii ale CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

