S-au întors acasă după o misiune de patru luni. Aproximativ 500 de persoane au fost salvate din apele Mării Mediterane de poliţiştii de frontieră români
Aproximativ 500 de persoane au fost salvate din apele Mării Mediterane de poliţiştii de frontieră români. Membrii echipajului navei maritime de patrulare MAI 1102 din dotarea Gărzii de Coastă, s-au întors astăzi acasă, după o operațiune de prevenire și combatere a migrației la care au participat timp de patru luni de zile. Nava a participat la Operaţiunea Comună „THEMIS”2022, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX.
"Pe timpul misiunii echipajul navei, format din 28 de poliţişti de frontieră, a efectuat 1.143 ore de patrulare pe mare și a participat la 6 operațiuni de căutare și salvare a vieților omenești pe mare. Poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 484 de persoane (bărbaţi, femei si copii), de diferite naţionalităţi, care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni supraaglomerate și de mici dimensiuni, ce navigau în Marea Mediterană şi care, ulterior, au fost preluate autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice. Obiectivul principal al Operaţiunii Comune „THEMIS” a fost reprezentat de sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue) la frontiera externă a Uniunii Europene. Activitatea este o continuare a operaţiunilor de control la frontieră organizate de Frontex, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al rezultatelor obținute de experţii detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor italiene, cât şi din partea Agenţiei. Operaţiunea a fost finanţată de către Frontex", a spus Andrei Ene, purtător de cuvânt Garda de Coastă.