CONSTANȚA. Trei minori din cartierul Henri Coandă, prinși de jandarmi cu droguri
Duminică, 6 noiembrie, peste 30 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au fost la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică la nivelul municipiului Constanța.
Astfel, pe timpul patrulării în zona cartierului Henri Coandă, jandarmii au observat trei minori aflați într-o stație de transport în comun care numărau bani, trecând la legitimarea acestora au aflat că aceștia dețineau asupra lor, precum și într-o locație apropiată, substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Nu mică a fost uimirea jandarmilor când au constatat că minorii dețineau nu mai puțin de 33 folii de aluminiu ce conținea o substanță vegetală mărunțită de culoare verde olive cu miros înțepător.
În cauză se efectuează cercetări.
Sursă foto: IJJ Constanța