dobroge.tv

Live

Concluziile unui studiu despre combaterea dependenței de internet, prezentate la Universitatea Ovidius din Constanța

Concluziile unui studiu despre combaterea dependenței de internet, prezentate la Universitatea Ovidius din Constanța
04 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 1-2 noiembrie a.c., ultima întâlnire transnaţională din cadrul proiectului Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction (INTERBRIDGE), cod 2020-2-TR01-KA205-095423, finanțat cu 161.455 de Euro prin Programul Erasmus Plus, informează conf. univ. dr. Denis Ibadula, directorul proiectului din partea UOC.

Potrivit sursei citate, la evenimentul care s-a desfășurat în format hibrid, au participat reprezentanții UOC alături de cei ai instituțiilor partenere din străinătate: Franța, Lituania și Turcia.

În cadrul întâlnirii am definitivat raportul cercetărilor realizate, în ultimul an, în rândul cetățenilor din fiecare țară participantă. Astfel, concluziile analizelor subliniază impactul negativ pe care îl poate avea utilizarea, într-un mod excesiv, a internetului asupra comportamentului uman, asupra performanței și productivității la locul de muncă, precum și faptul că dependența de internet poate conduce la anumite tulburări psiho-sociale și de personalitate, cu efect pe termen lung. La finalul dezbaterilor, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții implicate, am decis continuarea demersului nostru prin intermediul unor proiecte viitoare”, a precizat conf. univ. dr. Denis Ibadula.

Prin acțiunile sale, proiectul INTERBRIDGE își propune să sensibilizeze tinerii asupra pericolelor dependenței de internet şi să stabilească relații instituționale pe termen lung între comunitățile academice şi ONG-uri pentru explorarea interactivă a aspectelor acestei probleme complexe.

Proiectul Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction (INTERBRIDGE), cod 2020-2-TR01-KA205-095423, este implementat în perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2022, în cadrul unui consorțiu format din șapte instituții, al cărui lider este Eskişehir Umut Mucadele ve Uyum Derneği (Turcia). Ceilalţi parteneri instituţionali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Ankara Youth Club (Turcia), NGO Veikiam.Lt (Lituania), Universitatea Mardin Artuklu (Turcia), Solution: Solidarité & Inclusion (Franţa) şi Fark Grup Eğitim Danışmanlık Turizm Araştırma Organizasyon ve Yayıncılık Ticaret Limited Şirketi (Turcia).


Sursă foto: Universitatea Ovidius din Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233