CONSTANȚA. Patru parcări au fost amenajate pe aleea Topolog
Terenurile virane sunt reorganizate constant pentru a fi create condiții civilizate pentru parcarea autovehiculelor. Patru parcări au fost amenajate pe aleea Topolog, în zona blocurilor D1, D2, D3 și G2.
Din totalul celor patru parcări la care s-a lucrat, două au fost reabilitate și alte două parcări au fost construite pe terenuri virane. Suprafetele carosabile aflate pe terenurile dintre blocuri au fost reamenajate. Au fost montate borduri noi, s-a turnat un nou strat de asfalt și au fost trasate marcajele rutiere. În același timp, aleile de acces către scările de bloc și trotuarele au fost recondiționate cu asfalt.
O nouă parcare este în curs de amenajare pe aleea Topolog, în zona blocului G. Echipele Confort Urban au demarat lucrările de pregătire și stabilizare a terenului. Ulterior, se vor monta borduri noi și se va asfalta suprafața carosabilă. Totodată, se vor reface aleile de acces și trotuarele iar spațiul verde va fi reamenajat.
„Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța