S-a lansat „Educație fără bullying”, aplicație special creată pentru elevii care sunt victime ale agresiunii fizice şi verbale
A fost lansată aplicația „Educație fără bullying”, singura aplicație care ajută la prevenirea și combaterea bullying-ului în România. Aceasta este destinată atât elevilor, cât și profesorilor și părinților. Aplicația, care se poate descărca gratuit din Google Play sau App Store, păstrează anonimatul utilizatorului și este foarte ușor de folosit.
Aplicația este creată de specialiștii care au lucrat la legea de prevenire a bullying-ului în unitățile de învățământ preuniversitar. Acest instrument extrem de util face parte din Campania Strategică Națională de Conștientizare, Prevenire și Combatere a Bullying-ului demarată în 2017 de Asociația Părinților Isteți, împreună cu Itsy Bitsy, cu scopul obținerii unui climat propice învățării și dezvoltării armonioase a copiilor din punct de vedere fizic, emoțional și psihologic, în mediul educațional din România, notează hotnews.ro.
Aplicația oferă acces facil la legislația în materie de bullying și ajută utilizatorul să ajungă direct la instituțiile abilitate să îi ofere soluții în cazul agresiunilor, sau specific de bullying și cyberbullying, fiind concepută ca un instrument de întrajutorare a victimelor, dar și a celor aflați în poziția de martori ai bullying-ului.
Potrivit descrierii, „utilizatorii au la dispoziție un conținut multimedia realizat de specialiști în domeniu, util în educarea și consilierea privind situațiile de bullying și cyberbullying în rândul copiilor școlari și adulților din jurul lor: părinți, profesori, consilieri școlari”.
Conform sursei menționate, aplicația include un instrument de îndrumare spre soluționarea cazurilor de violență în rândul copiilor, bazat pe legea în vigoare, care ține cont de complexitatea cazului și domiciliul utilizatorului.
Sursă foto: captură foto aplicație