dobroge.tv

Live

Ziua Armatei, sărbătorită la Constanța, Mangalia și Tulcea: intrare gratuită la Muzeul Național al Marinei Române - Programul complet al evenimentelor

Ziua Armatei, sărbătorită la Constanța, Mangalia și Tulcea: intrare gratuită la Muzeul Național al Marinei Române - Programul complet al evenimentelor
25 octombrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Ziua Armatei României este pentru militari un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre. Cu acest prilej, marinarii militari participă marţi, 25 octombrie, la ceremoniile militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori, organizate în mai multe oraşe din ţară, transmite Statul Major al Forţelor Navale Române printr-un comunicat de presă.

La Constanţa, ceremonia va fi organizată la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic Constanţa, începând cu ora 11.00, iar la activitate va participa contraamiralul de flotilă Valentin Iacoblev, comandant al Comandamentului Componentei Navale, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, veterani de război şi veterani din teatrele de operaţii, comandanţi ai unităţilor militare din Constanţa şi cercetaşii din centrele locale, „Dacia Pontica” şi „Bleu-Marin”. Ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. De la ora 19.00, va avea loc retragerea cu torţe a militarilor, pe itinerarul Sala Sporturilor - Bulevardul Tomis - Prefectură - Monumentul Victoriei.

La Mangalia, marinarii militari vor fi prezenţi la "Complexul Monumental" din Piaţa Republicii, începând cu ora 10.00.

Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa şi filiala acestuia din Mangalia vor putea fi vizitate de public, gratuit, marţi, 25 octombrie, în intervalul orar 09.00-16.00.

În garnizoana Tulcea, ceremonia militară şi religioasă dedicată Zilei Armatei României se va desfăşura, începând cu ora 10.00, la „Cimitirul Eroilor” din localitate, iar în garnizoana Babadag ceremonia militară se va desfăşura la „Monumentul Eroilor” din localitate, de la ora 09.00. De asemenea, infanteriştii marini vor executa un marş cu patru transportoare amfibii blindate de cercetare (TAB C-79) şi trei autovehicule speciale, pe itinerarul Babadag - Enisala - Visterna - Sarichioi - Jurilovca şi retur.

Ceremonia din garnizoana Brăila se va desfăşura la „Ansamblul Comemorativ dedicat Eroilor Neamului”, în intervalul 10.00-11.00.

La Bucureşti, o delegaţie condusă de şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, va lua parte la activităţile organizate de Ministerul Apărării Naţionale în Parcul Carol, unde, de la ora 10.00, va avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori. De asemenea, o delegaţie de marinari militari condusă de locţiitorul pentru operaţii şi instruire al şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral de flotilă Liviu Coman, va participa la ceremonia militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori, organizată de Ministerul Apărării Naţionale, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial, la ora 12.00.

Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de 25 octombrie 1944, după lupte grele şi cu preţul vieţii a 50.000 de soldaţi, oraşul Cărei a fost eliberat de sub ocupaţie străină. Victoria a fost posibilă în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obţinerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea şi Satu-Mare.

Pentru omagierea acestor victorii şi a eroilor căzuţi de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”.


Sursă foto: Facebook Forțele Navale Române

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233