dobroge.tv

Live

Ciucă, videoconferinţă cu prefecţii: În acest moment putem să transmitem fără temere că avem cantităţile necesare de energie şi de gaze naturale

20 octombrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Premierul Nicolae Ciucă a a organizat astăzi o videoconferinţă cu prefecţii, ce are ca temă pregătirea sezonului rece. Şeful Executivului a spus că în acest moment avem cantităţile necesare de energie şi de gaze naturale.

”Astăzi discutăm despre ceea ce s-a realizat până în acest moment, o evaluare a nivelului de pregătire, a stadiului în care se derulează activităţile şi măsurile pregătitoare, astfel încât să putem să avem siguranţa că suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă. Am convingerea că aşa cum au fost coordonate activităţile la nivelul fiecărui minister în parte, cu responsabilităţile cuvenite fiecărei instituţii, fie că vorbim de Ministerul de Interne, Educaţiei, este nevoie ca în perioada imediat următoare să avem foarte clar elementele de prioritate pe care putem să le rezolvăm de la nivelul Guvernului, administraţiei centrale şi să continuăm să colaborăm cu structurile din teritoriu, astfel încât să putem să intervenim individual, acolo unde este nevoie.

S-a discutat foarte mult despre capacitatea noastră de asigurare a energiei şi gazelor, în acest moment putem să transmitem fără temere că avem cantităţile necesare de energie şi de gaze naturale. Se întreprind în continuare demersuri pentru a putea să suplimentăm şi să avem garanţia rezervelor, astfel încât să fim în măsură ca, în funcţie de condiţiile meteorologice, să putem să intervenim, chiar şi în cele mai complicate condiţii meteo”, a declarat premierul.

Şeful Executivului a mai spus că îi îndeamnă pe toţi ca în perioada următoare ”să existe mai multă coordonare şi dialog interinstituţional, atât pe verticală cât şi pe orizontală şi să semnaleze orice problemă cu care se confruntă, pentru a şti despre ea din vreme, pentru a lua măsuri în timp oportun”.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233