dobroge.tv

Live

Acţiune de amploare a poliţiştilor, în toată ţara - peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară şi peste 400 de mandate de aducere

Acţiune de amploare a poliţiştilor, în toată ţara - peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară şi peste 400 de mandate de aducere
19 octombrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Poliţiştii şi procurorii DIICOT desfăşoară, miercuri dimineaţă, peste 50 de acţiuni operative în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări de trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave. Astfel, vor fi puse în executare peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară şi peste 400 de mandate de aducere.

"La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică și infracțiuni împotriva patrimoniului cu consecințe deosebit de grave.

În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare peste 300 de mandate de percheziție domiciliară și mai mult de 400 mandate de aducere.

Astfel, sunt desfășurate 34 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri, urmând a fi puse în executare 193 de mandate de percheziție domiciliară și 236 de mandate de aducere, precum și 4 acțiuni operative pe linia combaterii criminalității informatice, urmând a fi puse în executare 16 mandate de percheziție domiciliară și 24 mandate de aducere.

De asemenea, polițiștii și procurorii efectuează 13 acțiuni operative pe linia combaterii pornografiei infantile, traficului de persoane și minori, urmând a fi puse în executare 51 mandate de percheziție domiciliară și 76 de mandate de aducere, precum și 3 acțiuni operative pe linia combaterii macrocriminalității economico-financiare, urmând a fi puse în executare 67 de mandate de percheziție domiciliară și 74 de mandate de aducere.

Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate la nivelul Poliției Române și D.I.I.C.O.T., începând cu anul 2018 și relevă preocuparea structurilor specializate în combaterea criminalității organizate de a investiga în mod constant activitatea infracțională a grupurilor criminale organizate, care activează pe teritoriul național sau având componentă transnațională, dar și alte fapte grave, asociate criminalității organizate.

În acest sens, menționăm că, în primele 9 luni ale acestui an, au fost întocmite 1.162 de rechizitorii și au fost încheiate 311 acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în fața instanței 3.219 inculpați, dintre care 1.229 în stare de arestare preventivă.

Totodată, au fost întocmite 143 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, în care s-a reținut infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, alături de alte infracțiuni de competența D.I.I.C.O.T., fiind trimiși în judecată 907 inculpați, dintre care 431 în stare de arestare preventivă.

Perchezițiile efectuate astăzi, 19 octombrie 2022, au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și, nu în ultimul rând, protecția victimelor infracțiunilor.

În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice", a transmis Poliţia Română.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233