Eveniment important în Techirghiol. Are loc punerea în funcțiune a investiției: ''Înființare sistem distribuție gaze naturale în orașul Techirghiol, județul Constanța''
Un eveniment important are loc astăzi, în oraşul Techirghiol. Are loc punerea în funcțiune a investiției: “Înființare sistem distribuție gaze naturale în orașul Techirghiol, județul Constanța”.
La eveniment sunt prezenţi secretarul de stat George Sergiu Niculescu, prefectul Silviu Coşa, Stelian Gima (vicepreședinte CJ Constanța), Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța, senatorul PNL Septimiu Bourceanu, deputatul PNL Marian Crușoveanu și Nicolae Moga, fiind unul dintre inițiatorii proiectului.
Proiectul a fost demarat în decursul anului 2020, cu o valoare a investiției de aproximativ 11 milioane lei și a reprezentat realizarea a 37,818 km de rețea de distribuție gaze naturale.
"Proiectul, de un deosebit interes pentru cetățenii și turismul balnear din orașul Techirghiol, precum și pentru dezvoltarea economică a zonei, A fost demarat în decursul anului 2020, cu o valoare a investiției de aproximativ 11 milioane lei și a reprezentat realizarea a 37,818 km de rețea de distribuție gaze naturale", a transmis Primăria, într-un comunicat.
Lucrările de realizare a sistemului de distribuție a gazelor naturale au început în anul 2020. Acestea au vizat realizarea a aproximativ 38 de km de rețea de distribuție a gazelor naturale. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 11 milioane de lei.
„Atât din punct de vedere valoric cât și din punct de vedere al lungimii rețelei, este cea mai importantă rețea de distribuție executată, recepționată și pusă în funcțiune la nivel național din acest an, în anul 2022”, a declarat Cătălin Ivan, constructor.
„În momentul în care cel puțin o dată pe lună sunt prezent aici la inaugurarea unui nou obiect de investiții sau pentru a participa la un eveniment destinat cetățenilor, în condițiile în care de câteva ori pe săptămână discut cu domnul primar referitor la diferite aspecte juridice sau instituționale ale activității noastre, este clar că aici este o administrație căreia îi pasă, o administrație care poate”, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.
Techirghiol este o stațiune balneară importantă pentru România. Astfel că întreținerea și încălzirea centrelor de tratament costă foarte mult.
„Pe de altă parte, din punct de vedere economic, faptul că avem centre balneare cu capacități foarte mari, unde costurile de întreținere cu încălzirea, cu încălzitul apei calde sunt foarte mari. Faptul că ele vor putea să se racordeze la rețeaua de gaz, vor scădea foarte mult, vor fi diminuate costurile de întreținere, dar și confortul pe care cei care lucrează în aceste centre îl vor avea. Astăzi, ele fiind încălzite cu combustibili, cu alt tip de combustibil care necesită suprafețe de depozitare”, a declarat Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol.
„Această infrastructură precum și celelalte infrastructuri apă, canal, gaze naturale, energie electrică, constribuie la dezvoltarea sănătoasă a unei comunități locale și rolul nostru în funcțiile pe care le avem, indiferent care sunt acestea, sunt de a veni în sprijinul comunităților locale și de a contribui și de a pune umărul la dezvoltarea acestora”, a declarat George Niculescu, secretar de stat Ministerul Energiei.
Toți locuitorii orașului pot depunde, de săptămâna viitorare, dosare pentru racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale.