„Nu tolerăm asemenea comportamente”. Elevele care s-au bătut, în vizorul consiliului profesoral și al părinților: ar putea rămâne fără burse și cu notele scăzute la purtare
Tăierea bursei școlare și scăderea notei la purtare. Consiliul profesoral al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” împreună cu părinții s-au întâlnit astăzi la unitatea de învățământ pentru a analiza măsurile ce pot fi luate în acest caz. „Nu tolerăm asemenea comportamente”, a susținut directorul liceului, profesorul Vasile Nicoară.
„Noi am luat, evident măsuri, chiar acum ne întâlnim. Este și comitetul de părinți și facem o primă evaluare a posibilelor sancțiuni, conform regulamentului școlar. Dar ne interesează, mai mult decât sancțiunile, măsuri educative, prevenirea unor asemenea fapte, prin multiplicarea discuțiilor cu copiii.
Îndeobște, se canalizează spre tăierea bursei școlare, spre scăderea notei la purtare, restrângerea unor acorduri ale școlii pentru a participa la diferite activități, în funcție de gravitatea fiecărei fapte. Nu tolerăm asemenea comportamente. Comunitatea noastră școlară este preocupată de pregătire intensă, de performanță. Avem foarte multe activități în care își pot îndeplini pasiunile, interesele de evoluare în societate”, a declarat prof. Vasile Nicoară, director Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

