dobroge.tv

Live

JUDEŢUL TULCEA. Florentina, mama unui băieţel de 3 ani, a fost găsită moartă în casă. Poliția a concluzionat că s-a sinucis, familia ei spune că a fost o crimă: ''Atunci când am văzut-o în sicriu...''

JUDEŢUL TULCEA. Florentina, mama unui băieţel de 3 ani, a fost găsită moartă în casă. Poliția a concluzionat că s-a sinucis, familia ei spune că a fost o crimă: ''Atunci când am văzut-o în sicriu...''
13 octombrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un copil de doar 3 anişori a rămas fără mamă, un bărbat îşi plânge soţia moartă la doar 24 de ani. Aceasta este drama unei familii din Babadag, judeţul Tulcea. Deşi poliţiştii merg pe varianta sinuciderii, toţi cei care au cunoscut-o şi îndrăgit-o pe Florentina spun că aceasta nu ar fi avut niciun motiv să-şi pună capăt zilelor şi că, de fapt, ar fi vorba despre o crimă. Mai mult, rudele spun că în casă ar fi fost găsite urme de sânge suspecte și că tânăra femeie ar fi primit mai multe mesaje de amenințare din partea unui bărbat și a unei femei.

Potrivit stirileprotv.ro, Florentina Negru locuia de câțiva ani în Babadag. Era căsătorită, iar soțul era plecat la muncă în Danemarca. Săptămâna trecută, un vecin a fost alertat de educatoarea copilului că femeia nu a venit să-l ia de la grădiniță. Vecinul a mers la locuinţa femeii şi a găsit-o pe aceasta căzută pe jos, iar pe tocul uşii erau mai multe urme de sânge.

„Era plină de praf, avea părul ciufulit. Pe hol, când am ieșit, erau câteva pete de sânge, pe terasă, afară, era o pată de sânge, papucii ei aruncați sub masă”, a declarat o prietenă a femeii de 24 de ani, pentru sursa citată.

Vecinii au alertat Poliţia care a concluzionat că s-a sinucis, prin spânzurare. Toţi cei care au cunoscut-o pe Florentina neagă concluzia oamenilor legii.

"A venit poliția, au constatat că este moartă și că s-a spânzurat. Erau răsturnate sticlele de pe masă, un papuc sub pat, iar în aceeași încăpere pe jos și pe ușă erau pete de sânge. Nu a venit o medicină legală, nu a venit un procuror criminalist, nu s-a sigilat locul pentru că s-a spus că s-a spânzurat și punct", a declarat Mihaela Lungu, pentru stirileprotv.ro.

Soţul femeii este distrus de tragedie şi, în lacrimi, le-a declarat reporterilor de la stirileprotv.ro. că nu crede că soţia lui şi-a pus capăt zilelor.

„Aici scrie insuficiență cardio-respiratorie acută, asfixiere mecanică, spânzurare, dar ce fel de spânzurare că atunci când am văzut-o în sicriu… era vânătă la mâini, nasul spart. Mesaje de amenințare pe WhatsApp de la un anumit și din partea soției acestuia. Erau multe, foarte multe, mesaje vocale și fotografii”, spune soţul femeii, citat de stirileprotv.ro.

Sursă foto: Facebook Sorin N.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233