Podul care face legătura între Corbu și Năvodari a fost reabilitat: „Era mare nevoie, e foarte bine acum”
Două săptămâni a durat reabilitarea unui pod care a fost lăsat ani de zile de izbeliște. Vorbim de cel care face legătura între Corbu și Năvodari. Acesta era atât de distrus încât, prin găurile din asfalt se putea vedea calea ferată de sub el. În timpul lucrărilor de reabilitare au fost descoperite și unele probleme despre care nu se știa inițial, însă au fost remediate. Valoarea totală a lucrărilor a fost de aproximativ 900.000 de lei.
Lucrările de reabilitare ale podului care face legătura între Năvodari și Corbu au ajuns la final. Reabilitarea lui a durat două săptămâni, iar luni a avut loc recepția.
„Aici era un nod critic pentru că Drumul Județean unde suntem noi azi, 296, este de o importanță strategică, date fiind și obiectivele economice. Am stabilit un grafic de execuție cu costurile bineînțeles bine conturate. Grafic de execuție care s-a întins pe parcursul a două săptămâni de zile, maximum 20 de zile. Am început, s-a lucrat non stop”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Structura de rezistență a podului nu este afectată, potrivit unei expertize realizate de către autorități. Însă, în timpul lucrărilor de reabilitare au fost găsite și unele probleme de care nu se știa inițial.
„Lucrurile care nu s-au văzut la prima vedere. Când ne-am apucat de treabă am găsit câteva deficiențe minore. A fost nevoie să facem o carotă aici, pe partea, pe rampa de urcare dinspre Năvodari spre Corbu, fapt ce ne-a întârziat puțin. Dar echipa a recuperat timpul pierdut”, a declarat Răzvan Zagon, director general RAJDP.
Ani de zile podul fost lăsat pradă timpului și intemperiilor vremii. Nimeni nu a încercat să îl reabiliteze. Așa se face că asfaltul era atât distrus încât prin unele găuri se puteau vedea șinele de cale ferată de sub el. Șoferii care trec pe podul de la Corbu spun că erau absolut necesare lucrările pentru că nu se mai putea circula în siguranță prin acea zonă.
Șofer: Praf, varză.
Reporter: Era nevoie de această reabilitare?
Șofer: Mare nevoie. E bine acum, e foarte bine acum.
Investiția totală a lucrărilor de reabilitare a fost de aproximativ 900.000 de lei, bani de la bugetul local al orașului Năvodari.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

