Întâmplare halucinantă la Constanța. O mamă ar fi vrut să-și arunce fetița în fața mașinilor: „Ea vede tot, este posedată”. VIDEO
Întâmplare halucinantă la Constanța. O mamă a fost surprinsă în timp ce alerga pe stradă cu o fetiță în brațe. Micuța era dezbrăcată și acoperită, inclusiv pe față, cu un cearșaf. S-a întâmplat luni, 3 octombrie, pe strada Soveja. Martorii susțin că femeia ar fi vrut chiar să o arunce pe copilă în fața mașinilor, susținând că aceasta este posedată. Întreaga întâmplare a fost postată pe rețelele de socializare.
„Luni, 3 octombrie 2022, mă aflăm în drum spre casă, când, dintr-o dată, zăresc în fața mea o doamnă cu o fetiță în brațe. Fetița era dezbrăcată dar acoperită cu un cearceaf și îi spunea descântece. Mi s-a părut ceva ciudat și am urmărit-o cu scopul de a vedea ce face. După 5-10 minutele de mers cu copilul în brațe, a pus-o jos. Precizez că era în picioarele goale și a legat-o la ochi, mai precis i-a acoperit toată fața la copil cu cearceaful, după care a luat o înapoi în brațe și a intrat în mașină. Ea s-a pus pe partea dreaptă, iar fetița era afară în fața ei și femeia o lega de mâini cu geanta!!! Am intervenit! Eu împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că: „Ea vede tot, este posedată”. Și a lăsat mașina deschisă și a început să alerge. Am sunat la Poliție. A vrut să arunce copilul în stradă în față la mașini, nu am lăsat o să facă așa ceva! A venit poliția, ce credeți că s-a întâmplat? Au lăsat-o să plece zicând că nu are ce să-i facă!!!! Să sperăm că rămâne în viață copilul!!!”, a postat unul dintre bărbații care a văzut întreaga scenă, pe rețelele de socializare.
Bărbatul care a surprins toată scena şi a sunat la 112 a spus că femeia ar fi încercat la un moment dat, chiar să o arunce pe copilă în faţa mașinilor.
„O doamnă...Fug după ea acum! Are un copil legat de mâini! Alerg după ea acum! E înfăşurat capul într-un prosop! Nu ştiu! E legat de mâini! Staţi aici, doamnă! Unde fugiţi?”, se aude bărbatul pe fundal.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. În același timp, oamenii legii împreună cu reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului au mers aseară acasă la femeie și au încercat să intre în locuință și să stea de vorbă cu aceasta.
„Întrucât femeia avea un comportament recalcitrant, agitat şi a refuzat să coopereze cu autorităţile, aceasta a fost condusă la spital şi ulterior transportată la secţia de Psihiatrie Palazu Mare, în vederea acordării unor îngrijiri medicale şi investigaţii de specialitate”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
La audieri femeia a declarat că, de fapt, copilul avea febra și că ar fi sunat medicul, însă tratamentul indicat nu își făcea efectul așa că a decis să îl scoată afară să se răcorească. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, scrie antena3.ro.
Potrivit Observator News, fetița de 7 ani a ajuns deja în grija bunicului matern. În același timp, reprezentanții de la Protecția Copilului au identificat tatăl micuței, care este navigator. Acesta a fost sunat și a a spus că va veni acasă, în țară, moment în care o va prelua pe copilă și va avea grijă de ea până situația mamei se va lămuri.
Sursă foto / video: Facebook Vasile I.