Iohannis: Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, noile legi ale educaţiei trebuie să includă sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, că România are nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, precizând că noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea “acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.
“Anii facultăţii nu sunt şi nu au fost nicicând uşori, dar, spre deosebire de generaţiile unora dintre profesorii voştri, voi aveţi marele atu al unei studenţii într-o societate democratică, într-un mediu al libertăţii academice şi al autonomiei universitare, care vă sunt garantate. Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Înaintaşii voştri, studenţi şi profesori, au suferit în trecut pentru convingerile lor. Dar nici în acele momente grele, ei nu şi-au pierdut credinţa că actul de creaţie este o expresie a libertăţii şi nu poate exista în lipsa acesteia.
Sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem.Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional.
“Miza este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării din România, dar şi viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie. Apreciez atitudinea universităţii dumneavoastră faţă de orice încercare de fraudare şi îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească”,a declarat preşedintele Klaus Iohannis.