dobroge.tv

Live

„Nu putem să ne mai permitem, cu salariile pe care le avem”. Produsele alimentare de bază, din ce în ce mai scumpe: constănțenii cumpără mai puțin sau aleg produse aflate la promoție

28 septembrie 2022
Publicitate

Produsele alimentare de bază sunt mai scumpe cu cel puțin 15%. De la ulei, carne ori legume sau fructe, pentru toate vom scoate din buzunar câțiva lei în plus. Constănțenii se simt depășiți de costurile tot mai mari din ultima perioadă și spun că nu-și mai permit să cumpere tot ceea ce obișnuiau să pună odată în coș. Așa că mulți au redus din cantitate sau au renunțat la anumite alimente. De cealaltă parte, specialiștii avertizează că va urma un nou val de scumpiri.

Câteva fructe și legume, ouă, un kilogram de carne, smântână, lapte, cașcaval, mezeluri și multe alte lucruri de care orice om are nevoie în bucătăria sa. Am făcut și noi coșul de cumpărături pe o singură săptămână, iar pentru toate aceste produse vom scoate din buzunar aproximativ 250 de lei, transmite Elenis Halep, reporter Dobrogea TV.

Coşul de cumpărături este mai scump de la o lună la alta sau poate chiar de la o săptămâna la alta. De pildă, pentru o sticlă de ulei acum oamenii plătesc 10 lei, cu doi lei mai mult față de acum trei luni. De asemenea pentru unt, telemea sau cașcaval vom scoate din buzunar cu cel puțin un leu mai mult.

Nu putem să ne mai permitem, cu salariile pe care le avem.. Ne-am făcut un buget mai mic ca să ne putem încadra. Adică ne-am împărțit salariul, ne-am făcut o listă, de la 11-12 milioane, dar acum a trebuit să-l reduc la jumătate”, spune o constănțeancă.

Scumpe ce să mai... e culmea nesimțirii”, spune un constănțean.

Și pe raionul de fructe și legume prețurile au crescut. Așa că indiferent dacă alegem să tăiem carnea de pe lista de cumpărături, tot vom plăti mai mult, de aceea unii constănțeni sunt cu ochii pe ofertele din magazin.

„Iau niște legume fructe, niște carne. Toate sunt foarte scumpe, fructele sunt foarte scumpe, foarte scumpe”, spune o constănțeancă.

Foarte mari, față de pensiile și salariile actuale. Luăm cantități mici, fugitiv așa, unde e mai ieftin. Mai urmărim oferte, asta e”, spune un constănțean.

O parte dintre constănțeni sunt de părere că nu la toate produsele se justifică majorările, însă nu au de ales. Chiar dacă au redus din cantitate, pentru produsele de bază plătesc acum și cu 500 de lei mai mult.

Constănțeancă: Noi suntem trei inși în familie și dăm cam 2.500 de lei.

Reporter: Înainte mai țineți minte cât dădeați?

Constănțeancă: Da, cam 2.000 de lei.

„În jur de 2.000 lei că am și un copil mic”, spune o constănțeancă.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut mai toate produsele s-au scumpit cu cel puțin 15%.

Prețurile s-au schimbat, e clar. Sunt scumpe, dar ce să facem, trebuie să cumpărăm, nu? Se duce un salariu mediu, tot se duce”, spune un constănțean.

„Mi se par niște prețuri exagerate”, spune un tânăr.

Iar scumpirile nu se vor opri aici, susțin specialiștii.

Părerea mea este că vom asista la o creștere a prețurilor în următoarele două luni, pentru că va fi o creștere mai mare de legume pentru pregătirile de iarnă”, a declarat Mircea Coșea, analist economic.

Majorările din ultima perioadă se datorează inflației care luna aceasta a depășit 15%. Între timp, românii au doar două soluții: ori să reducă din cantitate ori să renunțe la unele produse alimentare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233