JUDEȚUL CONSTANȚA. Razie de amploare a polițiștilor: 67 de amenzi date și 20 de permise de conducere reținute, în doar patru ore
Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au desfășurat, în cursul zilei de duminică, 25 septembrie, o acțiune cu efective mărite, pe drumurile județene din Constanța, pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere în vigoare.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii rutieri constănțeni au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, nu poartă centura de siguranță, respectiv care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În urma activităților, efectuate în decursul a patru ore, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.000 de lei, dintre care 58 pentru depășirea limitei de viteză și patru pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 20 de permise de conducere, dintre care 18 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale și două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune). De asemenea, polițiștii rutieri au constatat o infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
De la începutul anului și până în prezent, pe drumurile județene din Constanța au fost înregistrate 42 de accidente rutiere, soldate cu cinci persoane decedate, cinci persoane rănite grav și alte 58 de persoane rănite ușor. Datorită acțiunilor preventiv-reactive ale polițiștilor rutieri, se constată o scădere a numărului de accidente rutiere cu 31 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Sursă foto: IPJ Constanța