Senatul a votat majorările salariale ale demnitarilor, după ce CCR a decis că acestea sunt neconstituționale. Marcel Boloş: Un ministru din Uniunea Europeană câştigă 15.000 de euro
Senatul a votat, astăzi, un proiect de aprobare a unei Ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Asta după ce judecătorii CCR au decis că majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor sunt neconstituționale.
Majorările au fost adoptate cu 91 de voturi „pentru” (PSD, PNL, UDMR și parlamentari de la AUR) și 22 „împotrivă” (USR).
Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.
Întrebat despre posibila majorare a salariilor, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat, după ședința de guvern de astăzi, că în Uniunea Europeană un ministru câștigă 15.000 de euro, în timp ce în România indemnizația acestuia este de 2.500 de euro.
„Luați-l ca un exercițiu de reflecție. De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi, întâmplător sau nu, discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care îşi desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro, în timp ce un demnitar al României are 2.500 de euro. Acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor, pe care poate că îi criticăm, faţă de omologii din străinătate.Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care sunt în comparaţie cu ale altor demnitari, sfidătoare. Sunt de bun simţ”, a declarat Marcel Boloş, citat de news.ro.
El a menţionat: ”Dacă mă uit la salariilor demnitarilor din UE pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă cu populaţia României şi problemele cu care ne confruntăm, cred că e o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni”.
Sursă foto: Senatul României Facebook