Constanța anului 2022, fără apă caldă de aproximativ o lună. Oamenii sunt nevoiți să se descurce cum pot: „Cu olicica pe aragaz și cu ibricul turnăm și inventăm un duș”
Constanța, în continuare, fără apă caldă. Conductele vechi și seria de avarii apărute sunt principalele motive pentru care, în anul 2022, în orașul de la malul mării, oamenii se spală cu apă încălzită pe aragaj. După ce timp de două săptămâni a fost făcută revizia anuală, când au încărcat conductele cu apă, au apărut și avariile. Ultima s-a produs pe Magistrala 2, după ce Magistrala 1 a fost oprită pentru a putea fi realizate lucrări de modernizare.
Reporter: Cum vă descurcați?
Constănțeancă: Cu olicica pe aragaz, așa ne descurcăm. Și cu ibricul turnăm și inventăm un duș.
Reporter: E normală situația?
Constănțeancă: Nu e absolut deloc normală. De o lună de zile ne chinuie.
Constanța anului 2022, fără apă caldă de aproximativ o lună de zile. Aceasta este realitatea cu care se confruntă locuitorii municipiului care sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire. După ce revizia anuală a lăsat municipiul fără apă caldă aproximativ două săptămâni, acum orașul se confruntă, din nou, cu mai multe avarii.
Muncitor: Nu știm, de ce să vă zicem? Mai sunt două spărturi.
Reporter: Alte două spărturi?
Muncitor: Două spărturi, da.
„E cald prea tare. Intrați aici, doamnă, să vedeți temperatură mare. Să vedeți cum arată”, spune un alt muncitor.
Oamenii sunt nemulțumiți și spun că nu este normal ca astfel de opriri ale apei calde să mai existe și acum.
„Nu e normal, dar ce să facem? Asta e situația dacă nu s-au reparat țevile. Peste tot sunt spărturi, peste tot repară și peste tot încep și nu mai termină nicăieri”, spune o constănțeancă.
„Mi se pare foarte greu pentru persoanele care nu au gaze puse. Și inconfortabil pentru că trebuie să se spele”, spune o altă constănțeancă.
Muncitorii încearcă să repare avariile apărute așa cum pot, având în vedere că unele conducte sunt vechi de peste 30 de ani.
Reporter: Cum merg lucrările?
Muncitor: Cum vedeți și dumneavoastră.
Muncitor: Se sparg, ce să le facem? Noi nu suntem vinovați.
Din cauza avariei apărute la Magistrala 2, zona afectată s-a umplut cu apă. Muncitorii au încercat să o scoată cu ajutorul motopompelor. Astfel, toată apa a ajuns pe asfalt.
Dacă lucrările se vor desfășura fără probleme, este posibil ca în această seară să avem apă caldă de consum, spun reprezentanții societății de termoficare. Însă, nu toți constănțenii abonați vor putea beneficia de acest lucru. Concret, ar putea avea apă caldă la robinete locuitorii din zonele CET, Far, Poarta 6, KM 4-5, Gară, Centru, Peninsulă, Casa de Cultură, Trocadero, Tomis I, Tomis II, Dacia, Tomis III. Asta, în cazul în care nu apar noi avarii, mai spune directorul societății, Liviu Popa.