Controale ale polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice, pe litoral: amenzi de peste 17.000 de lei pentru mai mulți operatori economici din Venus și Neptun
La data de 30 august, polițiști ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de verificare la opt operatori economici în județul Constanța.
În urma activităților, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, ambele la O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și două la Legea 8/1996, privind dreptul de autor și drepturi conexe.
Totodată, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, suma de aproximativ 350 de lei.
De asemenea, în noaptea de 30/31 august a.c., polițiști ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți D.S.V.S.A. Constanța au desfășurat activități de verificare la șase operatori economici în stațiunile Venus și Neptun.
În urma activităților, polițiștii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.500 de lei, dintre care trei la O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și patru la Legea 8/1996, privind dreptul de autor și drepturi conexe.
Totodată, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, suma de peste 250 de lei.
De asemenea a fost constată o infracțiune la Legea 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Potrivit IPj Constanța, în urma verificărilor efectuate asupra legalității activității desfășurate la o întreprindere individuală, polițiștii au constat faptul că au fost expuse la vânzare nouă articole de încălțăminte, având aplicate însemne și embleme ale mai multor mărci protejate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de peste 1.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Sursa foto: ziaruldeolt.ro