S-a stins din viaţă la doar 18 ani, într-un accident, dar inima ei va bate în corpul unei alte fete de doar 16 ani. Deşi şi-au pierdut fiica, părinţii au fost de acord să salveze o altă viaţă
O fată de doar 16 ani a primit o nouă şansă la viaţă după ce familia unei tinere de 18 ani, care a suferit un accident grav în Timişoara, a fost de acord ca organele fetei lor să salveze alte vieţi.
Fata de 16 ani suferă de insuficienţă cardiacă şi era pe lista de aşteptare de 6 luni, iar astăzi va fi operată la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. Este cel de-al patrulea transplant cardiac realizat de echipa de medici în acest an.
Prof. Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a declarat pentru news.ro că în această dimineaţă va intra în sala de operaţie alături de echipa medicală pentru a realiza al patrulea transplant cardiac din acest an.
"Este vorba despre o intervenţie de transplantare a cordului pe care o vom efectua în această dimineaţă asupra unei tinere în vârstă de 16 ani aflată într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă, ireductibilă, aflată la limita posibilităţilor de supravieţuire. Cordul a fost prelevat în această dimineaţă de o echipă de
chirurgi din Clinica noastră din Târgu Mureş, de la Spitalul Judeţean din Timişoara, de la donatoarea în vârstă de 18 ani, victima unui accident rutier, în Timişoara, din ce ştiu. Ca de obicei, când este vorba despre un transplant, ne exprimăm condoleanţele faţă de pierderile familiei îndurerate, dar este foarte important pe de altă parte ca în aceste situaţii tragice nişte vieţi pot fi salvate. Subliniez pe de o parte gestul nobil al familiei şi pe de alta importanţa de a fi solidari şi să putem salva vieţi prin donare, ori de câte ori se poate. Întotdeauna când există o astfel de situaţie, încercăm să găsim cel mai bun receptor posibil ţinând cont şi de acest aspect al vârstei, al greutăţii. Bineînţeles, în primul rând compatibilităţile de grup sangvin, există anumite repere pe baza cărora facem această alegere şi evident sperăm ca toate aceste lucruri să meargă bine”,a explicat Prof. Dr. Horaţiu Suciu.
Pacienta de 16 ani cu insuficienţă cardiacă era pe lista de aşteptare de 6 luni. Boala a evoluat rapid pe fondul unor complicaţii şi fata era la limita de supravieţuire.
Sursă foto: Agentia Natională de Transplant Facebook