dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Tânăr de 19 ani, cu permisul de conducere suspendat, prins de radar de două ori într-un minut

NAȚIONAL. Tânăr de 19 ani, cu permisul de conducere suspendat, prins de radar de două ori într-un minut
30 august 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un tânăr de 19 ani, care avea permisul reţinut de la începutul lunii august, a fost prins încălcând limita de viteză, de două ori, în două localităţi diferite, într-un singur minut.

Potrivit IPJ Botoșani, tânărul a fost surprins la ieșirea din localitatea Vârfu Câmpului în timp ce rula cu 152 de km/h, fiind înregistrat de aparatul radar, iar ulterior, când polițiștii au pornit în urma lui pentru a-l opri, după intrarea în localitatea Ionășeni, a fost înregistrat cu 129 de km/h.

Polițiștii spun că tânărul avea permisul reținut de la începutul lunii august pentru încălcarea unor reguli de circulație în județul Suceava. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Tânărul a fost amendat cu 4.200 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 240 de zile.


Sursă foto: pandurul.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233