dobroge.tv

Live

A fost montat primul refugiu pentru călători. Unii constănțeni nu au băgat de seamă și au așteptat autobuzul tot unde erau obișnuiți: „Pare ceva schimbat”

18 august 2022
Publicitate

După o lungă așteptare, constănțenii pot spera din nou că nu vor mai sta în stațiile de autobuz în bătaia soarelui sau a ploii. Și asta după ce ieri a început montarea noilor refugii în stații. Însă, momentan, doar călătorii care ajung în zona Dacia au acest avantaj, pentru că doar acolo a fost amplasat un astfel de adăpost. „Cu o floare nu se face primăvară” – spun oamenii care speră că cel mai scurt timp vor avea aceleași condiții în toate stațiile din oraș.

A apărut în sfârșit primul refugiu pentru călători. Acesta a fost montat în stația de pe bulevardul Tomis, în zona Dacia. Refugiul este amenajat cu două băncuțe de lemn pe care nu încap, de altfel, mai mult de patru persoane, transmite Ina Popescu, reporter Dobrogea TV.

Mare le-a fost mirarea celor care au ajuns joi dimineață în această stație. Unii s-au uitat surprinși, alții n-au băgat de seamă și au așteptat autobuzul tot pe unde s-au obișnuit: printre mașini sau la umbra copacilor.

Constănțean: Într-adevăr, pare ceva schimbat la refugiile astea.

Reporter: Păi ele nu existau. Este unul singur în tot orașul, acesta.

Constănțean: Aa, este singurul? Nu am știut.

Caniculă, precipitații, vijelii și vânt - asta au avut de îndurat constănțenii, dar și turiștii veniți pe litoral care au folosit în ultimii doi ani mijloacele de transport în comun. Oamenii se bucură de noul refugiu, însă speră ca municipalitatea să se țină de cuvânt și să amenajeze adăposturi asemănătoare în fiecare stație din oraș.

Dorim într-un viitor să avem în toate stațiile posibile. Este foarte frumos, este necesar mai ales pentru noi, cei în vârstă, dar și pentru cei cu copii. Este totuși bine”, spune o constănțeancă.

Constănțeancă: Numai ăsta, dar nu se mai fac în toate stațiile?

Reporter: Ba da, în timp, în câteva luni

Constănțeancă: E bine, e foarte bine Stătea lumea în ploaie, ploua și ne uda. Asta este, acum cât or rezista, e foarte bine.

Păi este păcat. Faceți peste tot. Este nevoie, omul se adăpostește de ploaie, de soare. Așa, în unele stații au luat și băncile astea de mai stă omul că e bătrân, pensionar”, spune o constănțeancă.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, până pe 22 septembrie vor mai fi montate încă 24 de refugii. Apoi, în fiecare lună, încă 25, până când vor fi amplasate toate cele 125 de refugii prevăzute în contract. Următoarele 24 de adăposturi vor fi în stațiile de autobuz de pe bulevardele Tomis și Mamaia.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233