ACCIDENT GRAV, ÎN CONSTANŢA. Un tânăr a murit după ce şoferul în vârstă de 62 de ani a pierdut controlul maşinii. Trei oameni sunt în stare gravă, alţi trei sunt răniţi uşor
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină, în această dimineaţă, la un accident ce a avut loc la ieșire din Constanța, în sensul giratoriu din zona Tomis Plus.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.40. La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD ale ISU Dobrogea, de la SAJ Constanţa, precum şi oautospecială de transport victime multiple.
Potrivit primelor informaţii, o maşină în care se aflau şapte persoane a intrat cu viteză în sensul giratoriu din Tomis Plus şi s-a oprit într-un stâlp din curtea unei reprezentanţe auto. O persoană a murit pe loc, iar celelalte şase au fost transportate de urgenţă la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Constanța.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
UPDATE. Potrivit IPJ Constanța, în dimineața de 18 august, în jurul orei 5.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția DN 2A cu strada Dumbrăveni, dinspre municipiul Constanța către orașul Ovidiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 62 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției către dreapta, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale, unde ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al siglei firmei respective.
În urma impactului, a rezultat decesul, la fața locului, a unui bărbat de 24 de ani, vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și a doi pasageri din autoturism (un bărbat de 36 de ani și o femeie de 18 ani), precum și vătămarea corporală ușoară a 3 pasageri din autoturism, de 18, 22, respectiv 24 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.