Nicoleta a murit în timpul unui examen CT, chiar sub privirile fiului său: „O oră și jumătate cât au resuscitat-o nu mi-a mai spus nimeni nimic”

O femeie a murit într-o clinică privată din Târgoviște după ce a băut substanța de contrast pentru investigații imagistice. Mai exact, Nicoleta era programată la un Computer Tomograf iar, în timpul procedurii, starea sa de sănătate s-a înrăutățit, după ce a consumat șase pahare de substanță de contrast.
Nicoleta avea 51 de ani și, potrivit Observator News, în urmă cu mai bine de o lună a aflat că are cancer. Alături de fiul său, femeia a fost decisă să lupte și a trecur prin două ședințe de chimioterapie. Medicul oncolog a programat-o, la începutul lunii august, la o clinică privată din Târgoviște, pentru o banală investigație prin computer tomografie.
Ajunsă acolo, femeia a băut șase pahare de substanță de contrast și a intrat în încăperea specială pentru computerul tomograf. Aici, starea de sănătate a femeii s-a degradat brusc aşa că procedura a fost oprită. Fiul urmărea întreaga scenă înmărmurit.
„Mama era deja în fund, tușea foarte tare. A ieșit pe hol, a strigat să se sune la ambulanță. Ambulanța a venit repede. O oră și jumătate cât au resuscitat-o nu mi-a mai spus nimeni nimic. A ieșit domnul asistent cu trusa, le ducea la mașină. L-am întrebat cum se simte, dacă ați ieșit iese și mama după dumneavoastră, nu? La două secunde a ieșit doamna doctor și mi-a zis că a murit”, a declarat fiul femeii pentru Observator News.
„La sosire, ambulanța a găsit-o pe bolnavă în stop cardiorespirator. Echipajul nostru nu avea cum să își dea seama dacă semnalmentele inițiale au fost de șoc anafilactic”, a declarat dr. Ioan Maier, director SAJ Dâmbovița.
Sursa citată menționează că aceasta este şi bănuiala specialiştilor - reacţie alergică severă, lucru care ar fi cauzat decesul. Deocamdată, însă, legiștii nu au putut să stabilească motivul morții.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cercetează cazul şi au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

