Imagini șocante în Negru Vodă: cal rănit în urma unui accident, lăsat să zacă ore întregi, pe câmp - proprietarul a fost amendat
Imagini șocante pe un câmp din localitatea constănțeană Negru Vodă. Un cal a fost lăsat să zacă ore întregi în soare și cu piciorul rupt după ce atelajul la care era înhămat a fost implicat într-un accident rutier. Un localnic a sesizat prezența calului, astfel că mai mulți iubitori de animale s-au mobilizat iar în cele din urmă animalul a ajuns într-un adăpost.
Aproape 24 de ore a zăcut animalul în câmp. O noapte și apoi toată ziua în soare, fără ca nimeni să îl ajute. A fost rănit în urma unui accident rutier în care au fost implicate o căruță și două mașini. Poliția susține că după accident proprietarul ar fi promis că îl duce acasă și cheamă medicul veterinar.
„La momentul la care polițiștii au plecat de la fața locului, calul nu prezenta leziuni vizibile și nu se afla întins pe sol. La locația respectivă au rămas membrii familiei căruțașului care urmau a solicita o consultație din partea unui medic veterinar”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Din păcate, nu s-a mai întâmplat așa, iar animalul a fost lăsat să zacă în câmp. Un localnic a sesizat prezența lui pe rețelele de socializare iar reacțiile nu au întârziat să apară.
„Avem un excavator de la Primăria Negru Vodă, ce-a fost trimis să ridice calul și îl folosim pe post de umbrar să-i ținem umbră calului. Avem speranțe că poate fi recuperat cumva, cu o proteză. E cumva piciorul rupt mai jos de genunchi”, a declarat Cătălina, voluntar.
În urma apelurilor făcute a fost găsită și o asociație dispusă să preia animalul. Calul va ajunge într-un adăpost din județul Argeș, iar medicii de acolo vor încerca să îi salveze piciorul și viața.
„Vor decide medicii ce se va întâmpla. Vom curăța rana, vom pune piciorul în gips, altfel nu-l ridic, îl vom transporta la clinică și acolo se va decide mai departe ce e de făcut pentru el”, a declarat Ancuța Chivu, reprezentant Asociația „Save The Horses”.
Calul a fost preluat în noaptea de marți spre miercuri de către reprezentanții asociației după ce proprietarul animalului a renunțat la drepturile avute asupra animalului.
Proprietarul animalului a fost sancționat contravențional de către oamenii legii. El s-a ales cu o amendă în valoare de 3.000 de lei pentru că nu și-a îngrijit calul.